Malia și Sasha Obama au asistat prima oară la un dineu de stat organizat la Casa Albă joia trecută, iar fiicele președintelui american nu au trecut neobservate la primirea invitaților la recepția în onoarea premierului canadian, Justin Trudeau, care a efectuat o vizită oficială în Statele Unite, relatează huffingtonpost.fr. Cele două adolescente nu au fost interesate atât de politicianul canadian, cât de actorul Ryan Reynolds. Pete Souza, fotograful oficial al Casei Albe, a imortalizat o scenă mai degrabă amuzantă cu actorul din „Deadpool” și fiicele cuplului prezidențial. În imagine apare actorul (venit la brațul soției sale, Blake Lively), surprins vorbind cu Sasha (14 ani), în timp ce Malia (17 ani) face un gest de încurajare, cu degetele mari de la mâini ridicate.
Această fotografie a fost cea mai marcantă de la marele dineu de stat organizat în saloanele Casei Albe în 10 martie, cu ocazia vizitei premierului canadian. Printre invitați s-au aflat numeroși canadieni, oameni politici, antreprenori, dar și personalități din lumea spectacolului și de la Hollywood, ca Michael J. Fox, Sandra Oh sau Mike Myers.