Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ambulanță în misiune, acroșată de un VW în giratoriul de la Obor


O ambulanță a fost avariată joi, în urma unei tamponări care s-a produs pe strada Mărășești din Focșani, chiar în sensul giratoriu de la Obor. Potrivit informațiilor primite de la polițiști, șoferul unei mașini marca VW a pătruns în intersecție fără să se asigure, moment în care a acroșat autospeciala, care circula regulamentar. Polițiștii spun că în urma evenimentului, ambele autovehicule au fost avariate, dar nicio persoană nu a fost rănită. „La data de 10 martie a.c., ora 13.00, un bărbat din municipiul Focșani pe str. Mărășești, din localitate, a pătruns în intersecție fără a se asigura corespunzător, acroșând o autospecială care circula regulamentar, provocând avarierea ambelor autovehicule. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
    Managerul SAJ Vrancea, doctorul Vitalie Bețișor, ne-a spus că ambulanța era în misiune. Mai exact, aducea un pacient de la Vidra la Spitalul Județean Focșani. Potrivit directorului SAJ, autospeciala a fost deja băgată în service, pentru reparații. „Ambulanța era în misiune, venea cu un pacient de la Vidra la Spitalul Județean. În sensul giratoriu din Obor, un conducător auto a acroșat autospeciala și a avariat-o. Avariile nu sunt mari, iar autospeciala a fost deja băgată în reparații. În câteva zile, problemele se vor remedia”, ne-a spus doctorul Vitalie Bețișor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?