Ghiocelul înflorește primăvara devreme, uneori chiar din ianuarie și februarie în zonele temperate nordice, fiind considerate primele flori care apar la începutul primăverii.
Ghiocelul comun (Galanthus nivalis) face parte din familia Amaryllidaceae și este cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus, specii caracterizate de bulbi, frunze liniare de culoare verde închis și tulpini drepte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf. Floarea ghiocelului este solitară, aplecată, în formă de clopot. Cele trei petale franjurate, cu marginile verzi, din interiorul florii formează un fel de tub și se intercalează cu cele trei petale albe, mari. Fructul este o capsulă ovoidală alungită. Semințele sunt de culoare maro și au o lungime de aproximativ 0,4 cm, potrivit site-ului kew.org.
Există numeroase varietăți de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus „Flore Pleno”), care diferă în principiu prin mărime și floare și prin perioada de înflorire. Aceste flori sunt originare din Europa și Asia. În flora spontană a României, ghioceii cresc în pădurile de foioase, în tufărișuri, prin poieni și prin pajiști umede și umbrite, la câmpie, la deal și la munte. Cu o frecvență mai mare, ghioceii se întâlnesc în zona fagului (făgete). Din flora spontană a țării noastre, ghiocelul lipsește doar din Dobrogea.
Fiind o plantă entomofilă, înmulțirea prin semințe este secundară la ghiocel (insectele polenizatoare sunt puține în perioada de înflorire a acestei plante), predominând calea de reproducere vegetativă (din muguri vegetativi aflați la baza bulbului, se dezvoltă planutule noi). În ghiocei, mai ales în bulbi, se află unele substanțe mai mult sau mai puțin toxice, majoritatea din rândul alcaloizilor, precum: galantamonul, galatidină, galantamina, nivalină și anticolinesteraza.
Substanța activă din ghiocel numită galantamină poate fi utilă în tratamentul bolii Alzheimer, deși nu este un leac. Substanța este conținută și în alte plante, precum narcisa. Galantamonul și galantamina, în doze mici, prezintă efecte citostatice și tonice asupra plăcilor neuromusculare. Extractele precis dozate din bulbii de ghiocei, din această substanță, prezintă acțiune curativă în astenia mialgică și în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. În medicina populară, sucul obținut din presarea plantei proaspete de ghiocel se utiliza pentru combaterea pistruilor și a parezelor. Compresele cu infuzie din ghiocei sunt eficiente împotriva petelor care, odată cu înaintarea în vârstă, se formează pe piele.
În prezent, în fitoterapie, se recomandă utilizarea întregii plante de ghiocel (bulb, tulpină, frunze și flori), numai sub formă uscată și doar ca decoct, în tratamente indicate și coordonate de specialiști. Ceaiul din ghiocei are efect antispastic și relaxant, fiind indicat în dureri reumatice și dureri de cap. Infuzia, câte o ceașcă, este recomandată pentru combaterea crampelor musculare. Florile de ghiocei se pot pune în apa de baie pentru a calma durerile reumatice.
Ghioceii sunt plante tinctoriale, fiind folosite pentru colorarea fibrelor textile naturale în galben. Toate speciile de ghiocel sunt toxice, îndeosebi părțile subterane ale acestora, administrarea lor empirică dovedindu-se riscantă, potrivit site-ului bioterapi.ro.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL
