Elevii de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani au „înălțat” cântece de mulțumire, omagiind ființele cele mai sacre din inimile lor. Elevii au sărbătorit Ziua Mamei în cadrul activității intitulate „La mulți ani, Mama!”, organizată și coordonată de cadrele didactice de la Catedra de Limbi Străine.
Copiii au rostit în germană, franceză și engleză versuri pline de sensibilitate și emoție, dovedindu-și creativitatea, talentul artistic și abilitățile lingvistice. „Copiii au dat glas versificat sentimentului profund de dragoste. Întregul colectiv didactic al școlii se alătură elevilor și le urează tuturor femeilor și mămicilor un călduros și luminos «La mulți ani!»”, au arătat cadrele didactice coordonatoare, într-un comunicat de presă.