8 martie, ziua internațională a femeii, a luat ființă cu mulți ani în urmă, primele manifestări în acest sens având loc în 1903, ca un protest al femeilor pentru reducerea programului de lucru care, în acele timpuri, era de 12 ore, manifestație care atunci a fost reprimată de poliție.
Mai târziu, femeile au luptat pentru dreptul la vot, pentru alte drepturi sociale și politice, într-un cuvânt pentru ca femeia să nu mai fie discriminată. A fost drum lung până această zi a fost declarată în 1975- „Ziua Internațională a Femeii” de către O.N.U.
Astăzi, ziua de 8 martie este o zi de bucurie, în foarte multe țări este declarată zi liberă prin lege și cu toate că este ziua tuturor femeilor, doamne și domnișoare, o categorie formează parcă epicentrul acestei zile „mamele „. De-a lungul vremurilor, ele sunt singurele care nu au putut obține un program mai scurt de lucru, ele tot 24 din 24 ore au lucrat, chiar dacă ai lor copii sunt mici sau mari, acasă sau plecați, ele niciodată nu au putut spune că au terminat programul… programul lor, probabil, ia sfârșit doar o singură dată… pentru totdeauna. Așa că, nu-i de mirare că în aceste condiții, bărbații sunt cei discriminați, stiut fiind faptul că mamele sunt mai iubite decât tații. Dacă cineva care nu are știință de această zi ar fi printre noi, ar putea crede că e „ziua florilor”. În orașe, pe stradă, poți întâlni la tot pasul, doamne și domnișoare cu flori, pe ici pe acolo câte un bărbat care încă nu a ajuns cu ele la destinație.
La țară, comercianții și-au aprovizionat magazinele din destul, astfel încât să nu piardă nimeni ocazia de a dărui o floare și nici ei, ocazia de a le vinde.
Doamnele de la școală primesc, probabil, cele mai multe flori, nu te poți duce însă nici la dispensar în această zi fără o floare, nici la primărie sau în altă instituție fără să dăruiești măcar un fir de garoafă. În această zi, o floare poate însemna dragoste, respect sau chiar bun simț. Autoritățile locale, în colaborare cu artiști, dansatori, prin flori dăruite doamnelor și domnișoarelor, aduc o rază de lumină și un moment de respiro femeilor, cu ocazia acestei zile.
Printre atâtea flori și atâta alai, ai putea crede că, toate femeile au primit câte o floare, dar oare, sunt pe pământ atâtea flori, câte femei? Cine știe, poate fiecare femeie își are floarea ei, dar e nevoie și de o inimă și de o mână, care să i-o dăruiască. Ce mână și ce inimă poate dărui cel mai frumos? Inima și mâna din vârsta copilăriei. Ei dăruiesc la profesori, la mame și dacă ar mai fi cineva care nu a primit o floare, ar face-o cu toată inima lor.
Sub îndrumarea profesorilor, copiii din școala noastră au mai găsit femei care nu au primit flori: cu flori și bomboane de ciocolată au pornit pe ulițele satului, să spună „La mulți ani” bătrânelor satului care, probabil, nu au ajuns la vreo serbare sau la vreun spectacol. Au străbătut două ceasuri ulițele, au bătut din poartă în poartă, unii dintre ei, au avut rol de ghid, era ulița pe care locuiau, știau cine stă acolo și dincolo. Nu la toate porțile a răspuns cineva, probabil nu era nimeni acasă, sau glasurile copiilor nu au ajuns până la ei. După ce ne-am depărtat vreo 200- 250 metri de o poartă unde nu a răspuns nimeni, a ieșit și bătrâna într-un baston, uitându-se după alaiul de pe uliță, probabil neștiind ce se petrece. Doi copii, unul cu flori și celălalt cu bomboanele, au pornit, am putea spune…”tâgâdâm, tâgâdâm” spre bătrână. Nu știu exact ce i-au spus copiii sau ce a spus bătrâna, sau dacă cineva mai alergase cu flori înaintea ei, știu doar că acei copii s-au întors cu mesajul „a început să plângă”.
După vreo două case, despre care ghidul ne-a spus „aici e un bărbat singur”, întâlnim la poartă, pe o bancă, un alt bărbat… singur. Întrebarea scapă fără să vrem:
– Bună ziua! aveți soție?
– D-apăi, cum, se poate fără soție ?
– Vreți să o chemați puțin? și bătrânul își cheamă soția să primească o floare.
O altă bătrână este bucuroasă pentru că – „mi-a deschis și mie, cineva, poarta”!
Pe o alta, o întrebăm dacă a mai primit vreo floare astăzi . „Ei, n-am mai primit maică, de unde, noi suntem bătrâne”.
– Dar de când nu ați mai primit o floare?
– D-apăi, nu am primit niciodată!
Rămânem fără cuvinte și ne bucurăm că femeia și-a găsit floarea, prin noi. Pe unele le zărim peste gard, trebăluind prin grădină, le spunem „La mulți ani”, le oferim flori și bomboane, iar ele ne binecuvântează cu „să fiți sănătoși și să învățați, mamă, să ajungeți oameni mari”! Pe un alt bătrân îl întrebăm dacă soția este acasă.
– Da, este acasă.
– O puteți chema la poartă?
– Aaaa, nu poate să meargă! Îi dăruim cu drag o floare, pe care, aplecat, cu pași domoli, i-o duce soției.
O altă bătrână nu iese decât până în prag. Copiii merg până la ea.
– Nu mai pot mamă, sunt bătrână, am 91 de ani.
Cum se vede oare alaiul de copii… gălăgioși prin ochii ce au atâția ani!
„Aici stă tanti Maria, e vecina mea”. Copilul strigă și de poartă se apropie o bătrânică cu un chip senin, cu un ten peste care anii nu au lăsat prea multe riduri, viața, oricum ar fi fost, i-a mai lăsat din frumusețe.
– Locuiți singură?
– Da, mamă, mai am un băiat, la Brașov și acesta, care e aici, la școală.
Privim întrebători, a cui mamă să fie ?… Înțelegem apoi, e mama domnului Ionel Sîrbu, al cărui monumet se afla în fața școlii și al cărui nume îl poartă și școala.
Îi dăruim o floare, îi spunem „La mulți ani” și-i urăm de sănătate. Două cadre mai rămân de vorbă cu ea, poate să-i aline dorul de băiatul ei, care a fost și el profesor.
Foarte bucuroasă a fost și o doamnă învățătoare pensionară.
– Cine v-a trimis la mine, întreabă încântată?
– Ați fost în drumul nostru, am colindat jumătate de sat. Se prinde în mijlocul copiilor să facem o poză.
După două ore, ne îndreptăm spre școală, osteniți dar fericiți că am adus un strop de bucurie în sufletele lor și mulțumire sufletească, în inimile noastre! Fără implicarea și dăruirea elevilor nu s-ar fi putut împlini acest lucru. Lor trebuie să le mulțumim și să-i îndrumăm spre altele asemenea.
Școala Ciorăști, prof. Alina Grigoraș
La activitate au participat prof. Mihaica Gianina, prof. Eftime Tufaru Ana Maria Laura și prof. Grigoras Alina.
