Câteva sute de copii de la grădinițe și școli vrâncene și-au adus aportul la proiectul organizat de Grădinița nr. 16 Focșani, cu diverse lucrări prin care și-au exprimat creativitatea. Astăzi, lucrările micuților talentați vor fi expuse, iar cele mai impresionante vor fi premiate. Creațiile copiilor se vor găsi în holul Grădiniței nr. 16, unde vor aștepta admirația publicului larg și vor fi expuse toată săptămâna.
„Cu ocazia derulării proiectului «Zâmbete de primăvară», colectivul Grădiniței Nr. 16 Focșani mulțumește tuturor participanților din școlile și grădinițele partenere și invită doritorii să admire minunatele lucrări realizate de copii, la sediul unității, dar și în cadrul Inspectoratului Școlar Vrancea. Acest proiect este menit să promoveze tradițiile și obiceiurile legate de mărțișor, prin crearea de către copii a unor lucrări originale cu materiale diverse. Unul din obiectivele proiectului este și dezvoltarea creativității copiilor prin realizarea de lucrări practice originale”, transmite conducerea grădiniței.