Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

TAXIMETRIST găsit mort în mașină. El ar fi făcut infarct


Un taximetrist din Focșani a fost găsit mort, vineri după-masă, în mașina de serviciu. Mașina sa, o Dacia Logan, era oprită în zona Obor, în apropierea talciocului. O persoană l-a observat pe șofer stând într-o poziție nefirească, așa că a mers la el, să vadă dacă i s-a întâmplat ceva. Când și-a dat seama că taximetristul nu mai mișcă, omul a dat alerta.
    La fața locului a ajuns în primă fază o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Cadrele medicale l-au resuscitat pe bărbat, dar manevrele nu au avut efect, fiind declarat decesul. După ce criminalistul a efectuat cercetarea la fața locului, trupul neînsuflețit a fost ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală. Urmează ca legiștii să efectueze necropsia și să stabilească cauzele decesului. Colegii taximetristului Neculai P., de 65 de ani, spun că el ar fi făcut un  infarct, acest lucru urmând să se stabilească cu exactitate după necropsie.
    Polițiștii au confirmat și ei informația conform căreia bărbatul a fost găsit decedat în taximetru și ne-au spus că a fost întocmit dosar penal de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?