Autoritățile locale din Golești vor demara, în zilele următoare, un amplu proiect de asfaltare a 20 de străzi. Este cel mai amplu proiect de asfaltare de până acum. Lungimea totală a străzilor ce vor fi asfaltate este de 7,8 kilometri, iar finanțarea va fi asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – Dezvoltarea Satului Românesc.
Este vorba despre străzile: Fundătura Potecii- 84,28 m; Adâncata – 490,88 m; Matei Basarab – 195,44 m; Mioriței -282,88 m; Mugur – 282,43 m; Pionieri -111,61 m; Åoseaua Națională – 294,06 m; Tineretului – 187,03 m; Căprioarei – 888,59 m – 3 tronsoane; Ceahlău – 402,79 – 2 tronsoane; Vergului – 1097,60 m – 3 tronsoane; Teiului – 138,62 m; Florilor – 554,03 m; .Victoriei – 133,44 m; Spiru Haret – 75,40 m; Foișor – 143,88m; Vasile Alecsandri – 239,77 m; Aurel Vlaicu – 369,29 m; Crinului – 307,82 m; Pășunii – asimilat DC 212- 1343,63 m. Lungimea totală a străzilor ce vor fi asfaltate este de 7,8 kilometri. Valoarea investiției este de un milion de euro. Pe străzile astfel modernizate se află toate instituțiile locale de interes public și aproximativ 300 de agenți economici din comuna Golești. „Anul acesta suntem într-o fază avansată, deja a fost efectuată vizita în teren pentru verificarea proiectului depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru o lucrare de o valoare de peste un milion de euro pentru asfaltarea tuturor străzilor aparținând domeniului public al comunei Golești. Am înțeles dorințele exprimate de majoritatea cetățenilor care pe bună dreptate ne-au transmis că prioritatea numărul unu este să modernizăm și să asfaltăm toate străzile, ceea ce cu siguranță vom face”, a declarat primarul Alexandru Zar.
Acesta a precizat că până la sfârșitul anului, străzile din comună vor fi asfaltate. „În urmă cu câțiva ani am demarat acest proiect de reabilitare și asfaltare a străzilor din comuna Golești. O parte din aceste străzi au fost deja reabilitate și asfaltate, iar pe altele lucrările se află în diverse stadii de execuție. Dorim ca până la finele acestui an să modernizăm și să asfaltăm toate străzile principale din comuna Golești”, a precizat primarul Alexandru Zar.
Acesta a adăugat că în prezent opt străzi se află în plin proces de reabilitare și modernizare. Este vorba despre străzile Dimitrie Cantemir, Izvor, Orizont, Brumei, Aurel Vlaicu, Trandafiri, la care finanțarea este asigurată de Guvernul României prin PNDL. Cele șase străzi mai sus menționate au aproximativ 4,2 kilometri lungime, iar lucrările constau în asfaltare, realizarea de șanțuri dalate de scurgere și colectare a apelor pluviale și construirea unor podețe. Valoarea totală a lucrărilor este de 1,8 milioane de lei. De asemenea, la nivelul comunei Golești se mai află în curs de reabilitare străzile Vasile Lupu și Foișor, lucrările fiind finanțate de la bugetul local. „Reabilitarea străzilor Vasile Lupu și Foișor, care au o lungime de peste 800 de metri se face cu bani de la bugetul propriu al comunei Golești. Valoarea lucrărilor este de peste patru sute de mii de lei. Pe strada Foișor este absolut necesar să realizăm un canal de colectare a apelor pluviale, lucrări care vor fi executate înainte de modernizarea străzii prin asfaltare, pentru a nu fi afectată infrastructura. De asemenea, în acest moment strada Vasile Lupu este asfaltată, s-a turnat și ultimul strat de uzură, au fost aduse la cotă capacele de la căminele aferente sistemului de canalizare, astfel încât se poate circula fără restricții, urmând ca după finalizarea celor două străzi să fie realizate și marcajele rutiere”, a precizat primarul Alexandru Zar.
„Å¢elul nostru este să asfaltăm toate străzile principale până la finele anului 2016”, a afirmat Alexandru Zar. Primarul comunei Golești a afirmat că cea mai mare parte a proiectelor derulate în comună au fost realizate cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, „care a sprijinit necondiționat toate proiectele de modernizare a infrastructurii locale din județul Vrancea”.
Locuințe sociale pentru cei fără case
Primăria Golești va finaliza anul acesta lucrările la un bloc de locuințe sociale. Investiția este derulată prin Programul construcțiilor de locuințe sociale, derulat conform Legii locuinței nr. 114/1996, cu sume alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), de la bugetul de stat și din bugetul local. Primarul comunei Golești, Alexandru Zar, a declarat că a luat decizia de a transforma acel imobil într-unul de locuințe sociale pentru a rezolva problemele locative ale mai multor familii dar și pentru a da o utilitate unui imobil care se afla în fază avansată de degradare. „În prima parte a acestui an vom finaliza lucrările la un bloc de locuințe sociale. De reținut că aceste locuințe sunt construite într-o clădire ce se afla într-o starea avansată de degradare din punct de vedere al finisajelor interioare și exterioare și instalațiilor aferente. Nu existau grupuri sanitare, apă potabilă, spațiu pentru gătit”, a precizat primarul Alexandru Zar.
Pentru realizarea unor spații cu suprafețe corespunzătoare au fost desființați câțiva pereți interiori de compartimentare, nestructurali, și au fost cuplate câte două garsoniere existente pentru realizarea unor locuințe mai mari, respectiv apartamente cu două camere. „În urma transformărilor vor rezulta 6 apartamente cu 2 camere și 2 garsoniere. Toate apartamentele vor fi decomandate, accesul în camere realizându-se dintr-un hol central”, a mai spus primarul comunei Golești, Alexandru Zar.