Un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din județul Bacău, a ajuns miercuri seara la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, cu o plagă înjunghiată abdominal, în urma unei altercații cu tovarășul său de pahar. Altercația a avut loc în comuna Movilița, unde cei doi, băuți fiind, s-au luat la ceartă. Victima l-a lovit peste față pe agresor, moment în care acesta din urmă a scos un briceag și l-a lovit pe bărbatul de 37 de ani în zona abdominală. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Focșani, unde a fost operată, starea sa fiind stabilă. „S-a intervenit chirurgical, starea pacientului este stabilă. Va mai rămâne sub supraveghere în secția de Terapie Intensivă, până starea îi va permite mutarea pe secția de Chirurgie”, a precizat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al spitalului focșănean.
Polițiștii vrânceni au întocmit dosar de cercetare penală și urmează să stabilească exact cauza conflictului dintre cei doi.