Spectatorii care au umplut până la refuz duminică, Sala Polivalentă din Focșani, au fost parte a unui moment pentru istoria sportului local: pentru prima oară o echipă a Focșaniului a câștigat un joc împotriva campioanei naționale la zi. Handbaliștii de la CSM 2007, pregătiți de profesorul Viorel Ciubotaru, au bătut formația HCM Minaur Baia Mare, scor 28-23, după ce la pauză scorul a fost egal, 11-11. A fost o victorie de necontestat, oaspeții având, în prima repriză, avantaj pe tabela de scor doar până la 3-4, după care gazdele au preluat conducerea și s-au distanțat până la 10-7, iar în pauză s-a intrat cu 11-11.
La reluarea jocului, primii au punctat băimărenii, dar după 12-12, focșănenii au sprintat până la 23-15, în minutul 48! Cu marea lor experiență competițională și cu valoarea incontestabilă a jucătorilor săi, HCM Baia Mare a măcinat metodic rezistența focșănenilor și s-au apropiat la trei goluri – 25-22 în minutul 56 și amintirea jocurilor în care CSM 2007 Focșani a condus până spre final și a pierdut părea să clatine încrederea gazdelor în victorie! A fost momentul în care profesorul Viorel Ciubotaru a rupt ritmul oaspeților cerând time-out. Jocul a fost reluat, Rotaru a făcut 26-22, apoi, Mocanu, 27-22 și cursul partidei nu mai putea fi întors. A fost 28-23, pentru că pe sunetul sirenei Gramatic a pus punct prin ultimul gol al CSM Focșani 2007. A fost un rezultat apaudat îndelung de publicul focșănean, bun cunoscător al jocului de handbal, aflat mereu lângă echipă în acest campionat.
A fost victoria întregii echipe, începând cu profesorul Viorel Ciubotaru, care a pregătit perfect meciul cu o echipă care a venit la Focșani cu doar șapte jucători de câmp – dar ce jucători!, continuând cu portarul Marocico, în mare formă și în această partidă, cu Rusu care apărat un 7 metri într-un moment important, cu marcatorii golurilor, în mare inspirație, și cu ceilalți jucători de atac, ca și cu jucătorii care au dus greul apărării. CSM 2007 Focșani a evoluat cu: Marocico, Rusu, Cloșcă – Ragea – 2 goluri, Cadar, Gramatic – 1, Rotaru – 5, Miroiu – 2, Gheorghe, Smeu – 6, Popa – 1, Neață, Voinea, Mocanu – 6, Eros – 5, Năstăsie. În etapa viitoare, CSM Focșani 2007 va juca în deplasare, cu Potaissa Turda, sâmbătă, 27 februarie.
Rezultatele etapei a 21-a:
Energia Tg. Jiu – CSM București 23-28,
Dinamo București – Potaissa Turda 34-31,
Dunărea Călărași – Steaua 32-33,
Adrian Petrea Reșița – HC Odorhei 26-26,
Danubius Galați – Poli Timișoara 21-29,
HC Vaslui – CSM Ploiești 27-27,
CSM Focșani – Minaur Baia Mare 28-23.