Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Patronii firmelor fără activitate trebuie să depună declaraţii la Finanţe


Administratorii firmelor care nu au desfășurat activitate de la înființare și până la finalul anului trecut, trebuie să depună o declarație pe proprie răspunde la Fisc până la sfârșitul lunii februarie. Un ordin al ministrului Finanțelor Publice prevede că declarația pe proprie răspundere trebuie depusă în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv 29 februarie 2016.
Documentele de inactivitate se vor depune în format electronic, având atașată o semnătură electronică extinsă, sau numai în format hârtie și în format electronic. În acest caz, firmele vor folosi programul de asistență pus la dispoziție gratuit de Ministerul Finanțelor Publice pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. „Situațiile financiare anuale se întocmesc cu ajutorul programului de asistență elaborat de MFP. Programul de asistență este pus la dispoziția entităților gratuit de MFP și poate fi procurat direct de la unitățile fiscale teritoriale sau poate fi descărcat de pe portalul MFP, de la adresa www.mfinante.ro. Situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege se depun în format hârtie și în format electronic la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în forma electronică pe portalul www.e-quvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă”, precizează reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea.
Situațiile financiare și raportările contabile anuale pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome trebuie depuse în termen de 150 de zile de la încheierea exercitiului financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?