Peisajele tridimensionale, în care adierea vântului și sunetul naturii răzbat dincolo de pajiști și văi, taie răsuflarea oricărui trecător care s-a ‘rătăcit’ în Parcul Natural Putna-Vrancea. Locul înțesat de vestigii istorice și neprevăzut strălucește în lumina soarelui, când acesta trece dincolo de pătura de nori, și devine opac atunci când capriciile naturii pun stăpânire pe relief. Cu un portofoliu plin de atracții pentru fiecare turist, Parcul din inima Vrancei dezvăluie pe cele aproape 30.000 de hectare ale sale, de la est la vest și de la nord la sud, păduri de fag, cascade țipătoare, desișuri, dar și suprafețe aerisite ce urcă și coboară la fiecare pas, în funcție de altitudinea locului.
Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munților Vrancei și se înscrie grupei externe a Carpaților de Curbură, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud — vest masivele Mordanu și Goru. Zona se suprapune unor unități de relief variate, bine individualizate, dispuse în trepte, ce coboară de la vest către est, dând regiunii aspectul unui imens amfiteatru.
Parcul Natural Putna-Vrancea, emblemă în rețeaua ecologică Natura 2000
Parcul Natural Putna-Vrancea prinde contur ca entitate din patrimoniu național în anul 2004, când, în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151, se pun bazele așezământului natural. Zona se află situată în centrul și nord-vestul Munților Vrancei, având o suprafață de 38.204 hectare, echivalentul a mai mult de 41,32% din suprafața montană a județului Vrancea.
Conform Administrației Parcului, ursul, râsul și lupul reprezintă speciile emblemă, constituind populații-nucleu foarte importante la nivel european. Aceste carnivore la care se alătură și vidra fac din Parcul Natural Putna-Vrancea sit de importanță comunitară în cadrul rețelei ecologice Natura 2000. De asemenea, numai puțin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecție strictă, iar dintre cele circa 110 specii de păsări întâlnite în zonă, 75 sunt strict protejate conferind Parcului statutul de zonă de protecție acvifaunistică în cadrul aceleași rețele ecologice.
Scopul ariei protejate îl reprezintă protecția și conservarea ansamblurilor peisagistice unde interacțiunea activităților umane cu natura a creat, de-a lungul timpului, o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și culturală, cu o mare diversitate biologică. În plus, publicul are numeroase posibilități de recreere și turism încurajându-se în același timp activitățile științifice și educaționale.
Din datele oficiale postate pe pagina de internet a Parcului Natural Putna-Vrancea reiese faptul că zona este definită și delimitată, după caz, în: zone de protecție strictă, zone de protecție integrală, zone de management durabil și zone de dezvoltare durabilă a activităților umane. În cazul zonei de protecție strictă, situată în partea de sud a Parcului, aceasta cuprinde aria sălbatică din treimea mijlocie și superioară a Vârfului Goru, în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus. Practic, aici se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția celor de cercetare, educație și ecoturism. De asemenea, în cadrul zonelor de protecție integrală, în număr de 12, sunt cuprinse cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul Parcului Natural, fiind necesară, astfel, menținerea proceselor naturale.
Nu în ultimul rând, Parcul Natural Putna-Vrancea conține și zone de management durabil (zonele-tampon), ce fac trecerea între zonele cu protecție integrală și cele de dezvoltare durabilă, pe o suprafață de aproape 30.000 de hectare. În aceste areale se pot desfășura, printre altele, activități științifice, educative, ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții, respectiv intervenții în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate.
Turism în arealul Lepșei și Munților Vrancei
Din punct de vedere turistic, Parcul Natural Putna-Vrancea se constituie într-un spațiu cu un real potențial dat de existența unor valori naturale și culturale de interes național și regional, după cum ne-a precizat directorul ariei, Ion Militaru. Parcul este străbătut de la est la vest de drumul național DN 2D ce face legătura cu Brașov. De la intrarea în parc (localitatea Tulnici) se întâlnesc o serie de atracții turistice. La aproximativ 9 kilometri de Tulnici, găsim un spectacol feeric al naturii, Cascada Putnei, cu o cădere principală de apă de 76 de metri lungime. Lacul care se formează din apa care se strânge are o adâncime de aproximativ 12 metri. Cascada a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973, atunci fiind realizate de altfel și primele amenajări pentru vizitare.
Legenda spune că un cioban care își pierduse oile în apropierea cascadei le-a căutat ore în șir, până când l-a prins noaptea și a adormit. În somn, i-a apărut o lumină puternică, iar când s-a trezit, norul de lumină s-a transformat într-o prințesă frumoasă, care i-a șoptit că la răsăritul soarelui își va găsi oile. Înainte de a se face nevăzută, i-a dăruit ciobanului o pungă cu pietre prețioase. Povestea mai spune că, o dată pe an, aici, după miezul nopții, apare o tânără femeie care dăruiește celui care se află în preajmă un pumn de pietre prețioase. Deoarece nimeni nu știe care este noaptea cu pricina, mulți tineri și-au încercat norocul, chiar și în zilele noastre, stând de veghe nopțile la Cascada Putnei.
Un alt obiectiv turistic important în zonă este reprezentat de Rezervația Naturală Cheile Tișiței, o arie protejată ce se întinde pe 8 kilometri. Este o rezervație de tip mixt, ce înglobează un imens tezaur de elemente fito, zoo-geografice și geologice, cât și ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare științifică. Printre frumusețile rezervației se află și stâncile denumite în popular de localnici — Căciulata de Vrancea și Cușma Tișiței. Oamenii locului spun că, în trecut, Cheile Tișiței erau traseul pe care austriecii cărau material lemnos, iar dovadă stau tunelurile de la capătul rezervației.
Traseul începe din stațiunea turistică Lepșa, de la șoseaua principală, și se parcurge în trei zile ajungându-se în cele din urmă în satul Coza. Acest drum a cunoscut încercările timpului și ale istoriei, fiind construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către germani cu scopul de a înlesni accesul între Coza și Lepșa. Mai departe, în interiorul stațiunii Lepșa găsim crescătoria de păstrăvi de la poalele muntelui cu același nume, una dintre cele mai mari de acest gen din țară. Anual, aici se vând 8 tone de pește. O delicatesă specifică zonei este ‘hârzobul’ preparat de localnici, adică păstrăvul pus la saramură și păstrat în cetină de brad. Puțin mai jos de Lepșa, turiștii pot admira o rezervație unică de pini, unde funcționează Tabăra Gălăciuc și unde anual vin sute de copii.
De-a lungul drumului național ce însoțește apa râului Putna, se ramifică numeroase alte căi de acces ce conduc, pe drumuri forestiere ori poteci, în zona centrală a munților Vrancei, de o frumusețe deosebită pentru amatorii de trasee montane. În aceste locuri, călătorul poate înnopta la una dintre cabanele puse la dispoziție de către Administrația Parcului.
Diversitate faunistică și florală
Condițiile favorabile, determinate de poziția geografică, structura geologică, clima, temperatura, cât și complexitatea geomorfologică etajată, au favorizat dezvoltarea unei flore bogate și diversificate. Flora Parcului Natural Putna-Vrancea este alcătuită din circa 650 de specii de plante superioare, iar din punct de vedere conservativ, mai importante sunt speciile: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), jneapănul (Pinus mugo), arborele de tisa (Taxus baccata), bulbucul de munte (Trollius europaeus) și, bineînțeles, floarea de colț (Leontopodium alpinum).
Pe raza parcului sunt identificate 184 specii de vertebrate, care sunt protejate de unul sau mai multe acte legislative naționale și europene. Nu mai puțin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecție strictă. În plus, din cele circa 110 specii de păsări descoperite și monitorizate în acest areal, 75 sunt strict protejate.
Fauna Parcului Natural Putna-Vrancea este una tipică zonelor montane. Pădurile sunt populate cu numeroase specii de mamifere, cum ar fi: cerbul (Cervus elaphus), mistrețul (Sus scrofa), jderul de copac (Martes martes), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), pisica salbatică (Felis silvestris), iepurele comun (Lepus europaeus) și capra neagră (Rupicapra rupicapra).
Carnivorele mari, precum ursul, lupul sau râsul, alături de vidră, sunt cele mai importante specii faunistice, atât prin faptul că sunt prioritare pentru desemnarea de arii de protecție, conform Directivei Habitate, cât și prin faptul că sunt populații-nucleu foarte importante la nivel european, se notează pe pagina de internet dedicată Parcului, putnavrancea.ro.
În afară de speciile de carnivore mari, reprezentative pentru zonă din punct de vedere conservativ, descoperim și o serie de mamifere de talie mică și mijlocie: șoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), pârșul de alun (Muscardinus avellanarius) și veverița (Sciurus vulgaris).
Păsările se întâlnesc într-un număr mare, multe dintre ele fiind specii protejate prin legislatia națională și internațională: cocoșul de munte (Tetrao urogalus), ierunca (Tetrastes bonasia), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), acvila de munte (Aquila chrysaetos), vânturelul roșu (Falco tinnunculus), uliul păsărar (Accipiter nisus), huhurezul mare (Strix uralensis), buha (Bubo bubo), ciuful de pădure (Asio otus), corbul (Corvus corax), ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos) și ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major).
Fauna zonei este completată de familia reptitelor cu: salamandra (Salamandra salamandra), tritonul alpin (Triturus alpestris), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), vipera comună (Vipera berus), șopârla de ziduri (Podarcis muralis), șopârla de munte (Zootoca vivipara), șarpele de sticlă sau năpârca (Anguis fragilis) și șarpele de alun (Coronella austriaca).
Parcul Natural Putna-Vrancea, între iresponsabilitatea turistului și subfinanțare
Făgetele, pajiștile muntoase și pădurile dese din zonă trec, an de an, examenul rezistenței nu atât în fața naturii, cu ale cărei capricii sunt obișnuite, cât mai ales în fața comportamentului turistului român, încă rămas corigent, dacă nu chiar repetent, la capitolul educație de mediu.
Pe lista problemelor ce apar, frecvent, în Parcul Natural Putna-Vrancea se regăsesc: degradarea peisajului prin abandonarea activității de cosit și prin exploatarea nerațională a pădurilor, abandonarea de deșeuri menajere de către turiști, abandonare resturilor de lemn rezultate din exploatările forestiere, lipsa unor locuri de campare care să limiteze locările haotice, subfinanțarea activității administrației de parc, braconajul la speciile cinegetice și cele piscicole, precum și tăierile ilegale de lemn. Responsabilii cu destinul Parcului apelează la o serie măsuri menite să micșoreze impactul acestor probleme și realizează, împreună cu Jandarmeria Montana și Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean, o serie de patrule comune în vederea identificării celor care contribuie la degradarea habitatelor din zonă și sancționarea acestora.
În privința subfinanțării unor activități ale Administrației Parcului Natural Putna-Vrancea, se are în vedere accesarea de noi proiecte care sa finanțeze activitățile stabilite în Planul de management.
Inima naturii continuă să bată de sute de ani în zona arhitecturală a Munților Vrancei. Bogăția și unicitatea locului vorbesc de la sine despre potențialul României în materie de ‘verde’, neatins și frumos, moșteniri pe care trebuie, fără doar și poate, să le păstrăm.
Autori: Mariana Nica, Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu
