Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Au venit primele bilete de tratament la Casa Județeană de Pensii!


La Casa Județeană de Pensii (CJP) Vrancea au sosit primele bilete de tratament în stațiunile balneo-climaterice din țară. Potrivit celor spuse de Adrian Juravle, directorul instituției, prima serie începe cu data de 15 februarie 2016, fiind alocate 91 bilete de tratament, în stațiunile Amara, Buziaș, Covasna, Lacul Sărat, Nicolina, Olănești și Pucioasa. „Pentru anul acesta, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a repartizat, în prima fază, instituției noastre, un număr de 1583 bilete de tratament, urmând ca repartizarea finală să fie făcută ulterior, după contractarea cu alți operatori economici. Până la această dată, la nivelul instituției noastre s-au înregistrat 1047 cereri de acordare a biletelor de tratament, împărțite în 19 serii”, a declarat Adrian Juravle.
    Cea care organizează și administrează modalitatea de trimitere la tratament balnear a persoanelor îndreptățite, este CNPP, prin casele județene de pensii, având la dispoziție fondurile alocate pentru acest tip de prestații prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2016 s-au alocat, la nivel de țară, un număr de maxim 59.641 de locuri la tratament balnear în unitățile de tratament balnear, proprietate a CNPP, repartizate pe maxim 19 serii de trimitere.
    La numărul total de locuri amintite se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, numărul de locuri ce urmează a fi contractat cu alți operatori economici interesați.

Un singur bilet pe perioada unui an

    În perioada unui an calendaristic, asigurații pot beneficia de un singur bilet de tratament. Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete contractate și repartizate.
    Conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear, pot beneficia de tratament balnear, persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii; beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. „În cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, inclusiv din pensia brută acordată de către casele de pensii sectoriale din luna anterioara celei în care se efectuează repartiția. De asemenea, persoanele care beneficiază de drepturi de pensie și de drepturi salariale, vor plăti 50% din cuantumul brut al drepturilor de pensie cumulate cu drepturile salariale, dar nu mai mult de prețul integral al biletului”, a precizat Adrian Juravle, directorul CJP Vrancea. Criteriile specifice de care se ține cont, pentru acordarea biletelor la pensionari, sunt: dacă au beneficiat de bilete de tratament balnear în ultimii doi ani; categoria de pensie a beneficiarului; cuantumul pensiei.
    În cazul salariaților, cuantumul contribuției individuale este de 50% din prețul biletului în situația în care veniturile salariale brute se situează sub nivelul salariului mediu brut pe economie (2681 lei), și 100% din prețul biletului în situația în care veniturile salariale brute se situează peste cuantumul salariului mediu brut pe economie. În cazul salariaților, se ține cont de o serie de criterii specifice, și anume dacă au mai beneficiat de un astfel de bilet în ultimii doi ani, și care este nivelul câștigului salarial brut ce constituie bază de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
    Beneficiarii de indemnizații de șomaj vor trebui să plătească pentru un bilet de tratament, o contribuție de 50% din cuantumul indemnizației de șomaj stabilită conform legii, iar în condițiile în care aceștia realizează  și alte venituri de natură salarială, cuantumul contribuției este de 50% din cuantumul indemnizației de șomaj și din câștigul brut realizat din salariu.

Acte necesare obținerii unui bilet

    Actele necesare pentru obținerea unui bilet de tratament balnear de către pensionari sunt: cerere de acordare a biletului; actul de identitate (copie); biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare, eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original); cupon de pensie.
    Pentru obținerea unui bilet, salariații trebuie să depună la CJP Vrancea următoarele documente: cerere; actul de identitate (copie); biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare, eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului în original); adeverință de salariat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?