Un bărbat de 53 de ani a ajuns la spital, luni după-amiază, în urma unui accident de muncă. S-a întâmplat la Adjud, victima căzând de pe o clădire, de la o înălțime de 4-5 metri. În momentul accidentului, bărbatul renova un imobil, iar într-un moment de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut.
În afară de polițiști, au fost informați despre accident și inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea pentru a face verificări în acest caz. „La data de 1 februarie a.c., ora 15.55, polițiștii din municipiul Adjud au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 53 ani, angajat al unei societăți din localitate, în timp ce efectua lucrări de renovare la o clădire, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 4,5 metri, fiind diagnosticat cu fractură deschisă gambă stânga. Evenimentul a fost adus la cunoștința ITM Vrancea”, a precizat subcomisar Bogdan Toader de la Biroul de Presă al poliției.