Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează astăzi, de la ora 10.00, la Secția pentru copii și tineret, festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de a IV-a ediții a Concursului de creație literară „Oana Diana Renea”. Premiul special al juriului a fost obținut de Maria Ghincia, elevă în clasa a V-a la Școala „Ștefan cel Mare” Botoșani, profesor coordonator Gina Cojocariu. Premiul pentru clasele I-IV a fost câștigat de Elena Lăcrămioara Dragomir, elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Răcoasa, județul Vrancea, coordonată de învățătoarea Loredana Obreja. Premiul pentru clasele V-VIII a fost acordat Dianei Obreja, elevă în clasa a VIII-a la Școala „Lascăr Catargiu” din comuna Schela, județul Galați, profesor coordonator Florina Iconaru. Programul de anul acesta, dedicat scriitoarei Oana-Diana Renea, va cuprinde vernisajul expoziției de carte și imagini, un scurt moment poetic, prezentarea volumului „Oana-Diana Renea – Biobiliografie”, alocuțiunile membrilor juriului, sesiunea de acordare a premiilor și a diplomelor de participare a elevilor, urmate de un moment comemorativ, în care cei prezenți vor depune flori la bustul scriitoarei. Momentul dedicat poetei va fi pus în scenă de elevii Åcolii „Åtefan cel Mare” Focșani, coordonați de învățătoarele Valentina Huzuneanu și Corina Roșu și bibliotecara Elena Blănaru.
Și la această ediție, alături de copiii vrânceni, s-au înscris la concurs și elevi din alte județe, iar în lista câștigătorilor din acest an s-au înscris, după cum s-a putut vedea mai sus, două eleve din județele Botoșani și Galați. Uitățile de învățământ participante la acest concurs au fost: școlile „Duiliu Zamfirescu”, „Ion Basgan”, „Ștefan cel Mare” și „Anghel Saligni” din Focșani; Răcoasa, Vidra, Golești, Èifești, toate din județul Vrancea, iar din țară Școala „Ștefan cel Mare” Botoșani; Liceul Tehnic „Sf. Dimitrie” comuna Teregova, Caraș-Severin; Școala „Ion Luca”, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău și Școala „Lascăr Catargiu” comuna Schela, Galați.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, acest concurs este organizat în memoria poetei focșănence Oana Diana Renea, autor de cărți pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, de la moartea căreia se împlinesc șase ani. Concursul are scopul de a stimula creația literară în rândul copiilor de vârstă școlară din clasele I-VIII și se organizează cu acordul și sprijinul familiei autoarei, profesorii Afrodita și Victor Renea.
Lucrările premiate în edițiile anterioare au fost publicate în 2015, în volumul „Oana Diana Renea: Biobibliografie”, editat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea și coordonat de bibliotecar Maria-Cristina Olaru. „La cele patru ediții desfășurate până acum, au participat peste 430 de elevi ce au fost recompensați cu diplome, premii, cărți și rechizite. Tema de anul acesta a fost privită cu seriozitate de participanți și i-a determinat să fie creativi și să aștearnă în pagini poezii frumoase inspirate de plăcerea lecturii, lumea minunată cărților și a personajelor de poveste. Se cuvine să amintim aici și să mulțumim pentru implicarea în organizarea acestui concurs colaboratorilor bibliotecii, conf. univ. dr. Costică Neagu și prof. Valeriu Anghel care, în calitate de membri ai juriului, au sprijinit și, în acest an, concursul de creație literară. Biblioteca mulțumește tuturor elevilor pentru participare și cadrelor didactice pentru implicarea la toate edițiile concursului, în coordonarea și pregătirea acestora”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.