Satele dispărute de pe Valea Rîmnicului

Puțini sunt cei care știu că pe Valea Râmnicului, acum mai bine de 170 de ani, existau cu totul alte așezări, sate care astăzi nu mai există. În urma unor cercetări, profesorul Marian Găloiu a intrat în posesia unor hărți în care se regăsesc și satele existente astăzi, dar și alte așezări care azi nu mai există. Râpalungă, Vatra Spidelor, Linți, satul în amonte de Pietrele Mâței de la Jitia și așezările din poienile Dealului Roșu dinspre Jitia, sunt doar câteva din vechile așezări care astăzi sunt dispărute.

    Într-o hartă veche descoperită de profesorul Marian Găloiu de la Dumitrești sunt schițate vechile așezări umane de pe Valea Râmnicului de acum mai bine de 170 de ani în urmă. Profesorul spune că militarii austrieci au topografiat Å¢ara Românească lăsându-ne inestimabile informații despre trecutul nostru. Dascălul precizează că valoarea ei este una simbolică, semnificativă, harta redând cu o acuratețe rară detaliile geografice ale Èšării Românești de dinainte de 1859. Cu ajutorul ei putem vedea acum exact cum s-au modificat în timp suprafețele împădurite, rețeua de drumuri, cât de mari erau așezările umane atunci.
    Populată încă din cele mai vechi timpuri, Valea Râmnicului nu a cunoscut acea transformare spectaculoasă la care ne-am fi așteptat. Înșirate pe văile de pe firul Râmnicului, satele păstrează și astăzi în mare parte aceleași vetre din urmă cu câteva secole, puține fiind cele care au dispărut sau și-au schimbat locul. Totuși, au apărut sate noi, altele au dispărut, rămânând doar în amintirea celor bătrâni sau și-au lăsat amprenta doar în lutul de sub temelie, astăzi nemaiștiind nimeni că au existat și unde. „Valea Râmnicului nu a fost ocolită de vitregiile vremii, turci, tătari, austrieci, ruși și apoi iar turci urcând din vreme în vreme după cum au cotropit aceste meleaguri să jefuiască harnicii locuitori ai muntelui. În anul 1720, istoria ne relatează o incursiune a armatei austriece în zonă, prădând aurul deținut de locuitori, aur extras din malul pârâului Argintăriei de la Pleși. O sută de ani mai târziu, turcii aveau să prade satele de pe vale în urmărirea boierilor la 1821, după cum ne amintește Alessandru Pelimon”, a spus profesorul Marian Găloiu.

    Râpalungă, Vatra Spidelor, Linți, satul în amonte de Pietrele Mâței de la Jitia și așezările din poienile Dealului Roșu dinspre Jitia, sunt doar câteva din vechile așezări care astăzi sunt dispărute. De la Popul de Fier din comuna Dumitrești pe partea dreaptă a râului Râmnicu Sărat până la curbura Chiojdenilor existau case. Chiar dacă se spune că locuitorii își aveau bordeiele prin poienele Dealului Roșu, Ulmușoru sau altele, ei coborau în lunca Râmnicului mult mai târziu și în mare parte după reformele lui A.I.Cuza, o hartă militară austriacă a Vallachiei realizată între anii 1806- 1869 ne arată configurația satelor din această perioadă, configurație care prin unele locuri diferă în totalitate de cea de azi. „O să mă opresc aici asupra unei zone de la confluența Râmnicului cu Sărățelul. După cum observăm, începând cu Pietrele Mâței de la Jitia, pe ambele maluri ale Râmnicului ni se înfățișează un adevărat sat ce se înșiră în amonte până mai sus de confluența cu Sărățelul, unde se pot observa chiar și trei mori de apă, semn că zona era destul de dezvoltată pentru acele vremuri”, a mai spus profesorul.
    Pe malul drept al Râmnicului, din satul de demult, ce aparținea probabil Mănăstirii Poiana Mărului sau Mănăstirii Râmnic, n-a mai rămas decât o poiană cu multe alunecări de teren și ici colo câte un pom ce amintește că pe acolo au trecut cândva oameni. Pe partea cealaltă, alunecări de teren și torenți uriași ar face astăzi imposibil traiul oamenilor. Doar ceva mai sus, se mai păstrează o locuință uitată de lume, reminiscență a satului de odinioară. Oamenii dispar, satele dispar și în urmă nu mai rămâne nici măcar amintirea. Doar hărți uitate de vreme ne mai aduc aminte că prin anumite locuri a existat cândva viață, că pământul ascunde atâtea secrete câte nici măcar nu bănuim noi astăzi.

Momâia Neamțului de la Dumitrești 

    Locuri, amintiri, fapte din trecut. Toate adunate, în jurul nostru, neobservate de cei mai mulți, dar încă vii în memoria celor bătrâni. Fiecare loc cu povestea lui. O poveste nescrisă, de cele mai multe ori uitată de cei de azi. Este plin Dumitreștiul de asemenea locuri, dar povestea lor s-a pierdut cu zeci de ani în urmă și în viitor se vor mai pierde prin „grija” generațiilor viitoare. „În urmă cu peste o sută de ani, Valea Râmnicului a fost cartografiată de către austieci cu atâta precizie încât și azi ne minunăm când privim acea hartă veche din 1904. Privind cu atenție, observăm pe harta vechiului plai al Râmnicului un punct al cărui cotă depășește 450 metri. Nimic neobișnuit până aici, veți zice; un deal oarecare, pierdut printre alte zeci de dealuri din Subcarpații de curbură. Dar nu era prima dată când se cartografia în această zonă. În urmă cu peste două secole, în 1790 – 1791, austriacul Hora von Ottzellowitz realizează cea mai bună hartă a Å¢ării Românești, hartă compusă din 108 planșe de o mare calitate”, spune Marian Găloiu.
    O altă hartă topografică aparține tot austriecilor și datează din anul 1857 fiind însoțită de o descriere amănunțită a localităților și împrejurimilor acestora. În dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Râmnicu-Sărat, apărut în anul 1896, Grigore Dănescu amintește de acest deal sub numele de Momâia Nemților, ca fiind un deal în Plaiu Râmnic, comuna Dumitresci, spre nord, numit astfel din pricină că Statul Major austriac la facerea hărții Munteniei stabilise aici un punct trigonometric de observație. Că este vorba de harta de la 1790 – 91 sau de cea din 1857 încă n-am aflat, cert fiind că această denumire este cu mult mai veche. „De unde și până unde acest nume? Poate v-ați întrebat cum s-a ajuns la acest nume și nu ați găsit răspuns. Cei mai în vârstă poate au avut ocazia să asculte poveștile de la părinții și bunicii lor, dar pentru cei ce vin din urmă „Momâia Neamțului” este încă un semn de întrebare și poate așa va rămane dacă cineva nu le va povesti ce s-a întâmplat atunci, acolo. Fiind un punct de observație, pe acest deal al Giurcarilor a existat pe toată perioada executării hărților un om ce supraveghea valea. Acolo, în cel mai înalt punct, pe ger, pe ploaie sau soare dogoritor, în foișorul ce se ridica câțiva metri deasupra solului, se afla mereu la datorie un soldat cu privirea ațintită către zările albastre pentru a observa orice mișcare. Aproape nemișcat de cele mai multe ori, soldatul a fost perceput de către locuitorii zonei drept o „momâie”, o sperietoare de unde și numele de Momâia Neamțului”, afirmă foarte bine documentat profesorul dumitreștean.
    Mai târziu, începând cu anul 1916, acel deal avea să intre și mai mult în memoria locuitorilor Văii Râmnicului cu numele de „Momâia Neamțului”. După sângeroasele bătălii de pe Valea Râmnicului din luna decembrie 1916, trupele germane au instituit un regim de ocupație în zonă. Odată cu instaurarea acestui regim, pe cel mai înalt deal din Dumitrești a fost reînființat acel post de observație german. Situat la hotarul dintre Giurcari și Poienița, acel deal oferă o panoramă impresionantă asupra Văii Râmnicului și Râmnei. De la Buda la Chiojdeni, de la Gura Caliței la Lacu Baban și mai sus spre obârșiile Motnăului, toate aceste locuri se arată privitorului însetat de peisajele văii. Dincolo, peste dealul Cătăuțiului se arată dealul Marghiloman, Spidele și dealul Ferului, locuri unde armata română a luptat cu vitejie în acel decembrie însângerat al anului 1916.
    Timp de doi ani cât a durat ocupația, dumitreștenii au putut vedea zilnic această momâie, lucru ce a dus la obișnuință. S-a terminat războiul și nemții au plecat spre alte zări, dar numele a rămas întipărit în memoria oamenilor ca ceva obișnuit. Un nume ca oricare altul, despre care nimeni nu-și mai pune întrebări. Mai tîrziu, începând cu anul 1938, armata română a folosit locul pentru a construi un post de observație antiaeriană, post deservit de câțiva veterani din războiul din 1916 care erau prea bătrâni pentru a mai lua parte la lupte pe front. „Nu știu exact când a fost demolat postul respectiv, dar numele încă mai dăinuie printre locuitorii zonei și va mai dăinui încă multă vreme de aici încolo înlocuind adevăratul nume al dealului „Turculețul” așa cum apare pe harta austriacă. Cei ce doresc să cerceteze Dumitreștiul cu privirea sau cu obiectivul aparatului de fotografiat o pot face de aici mai ales în zilele însorite de primăvară. Accesul în zonă se face destul de ușor cu mașina, locul aflându-se la aproximativ 1,5 km de drumul național DN2N cu acces din centrul Dumitreștiului sau mai ușor, pe coama dealului, urmând drumul comunal ce pleacă de la Mușuroi și trece pe „la cruce””, spune profesorul Găloiu, un iubitor al plaiurilor natale.