Condiții moderne la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Adjud. Conducerea unității a achiziționat 20 de paturi cu saltele, toate noi, pentru Secția de Pediatrie, în valoare de 40 mii de lei. Paturile au fost achiziționate de la o firmă din Turcia.
Florin Pădurariu, managerul Spitalului Municipal Adjud, ne-a spus că această investiție era extrem de necesară, în condițiile în care paturile din Secția de Pediatrie erau foarte uzate, fiind vechi de mai bine de 30 de ani. „Paturile care erau în secția de Pediatrie erau foarte vechi, de când s-a înființat spitalul. Atinseseră norma de uzură, astfel am hotărât să achiziționăm paturi cu saltele noi. Valoarea investiției este de 40 mii lei, care provin din fonduri proprii”, ne-a declarat Florin Pădurariu, managerul Spitalului din Adjud.