Consiliul Județean Vrancea va reabilita drumul județean 204 P, în prezent această investiție aflându-se în faza de obținere a avizelor și autorizațiilor. Proiectul a fost depus spre finanțare la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Directorul Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache, a declarat că drumul județean 204 P va fi reabilitat pe o lungime de aproximativ 19 kilometri, pe raza comunei Gura Caliței. „Lucrările constau în consolidarea drumului în patru puncte, unde a fost afectat de alunecările de teren, refacerea terasamentului drumului prin așternerea unui strat de balast, realizarea de lucrări de preluare a apelor pluviale, realizarea de șanțuri, poduri și podețe. De asemenea, vor fi executate lucrări de preluare a apelor scurse de pe versanți prin canale colectoare de nivel și vor fi realizate subtraversări la drumul județean pe unde apele pluviale vor ajunge în albia râului aflată în vecinătatea drumului”, a precizat Romeo Iordache.