Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Național de Imunizare, va fi reluată începând de săptămâna viitoare, în urma discuțiilor reprezentanților Ministerului Sănătății cu distribuitorul. „În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Sănătății, distribuitorul a informat că a rezolvat problema distribuirii vaccinului hexavalent, iar săptămâna viitoare va asigura un necesar de 107.300 de doze, care vor ajunge la direcțiile de sănătate publică pentru a fi distribuite cabinetelor medicale în vederea continuării procesului de imunizare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, transmis miercuri.
Potrivit sursei citate, în conformitate cu acordul-cadru existent, până la sfârșitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziția Ministerului Sănătății 500.000 de doze de vaccin. Vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinați, precum și pentru vaccinarea de rutină a nou-născuților, conform calendarului. „Recuperarea la vaccinare se va realiza, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, prin cabinetele medicilor de familie”, precizează MS în comunicatul citat.
Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B și poliomielitei și se administrează gratuit în calendarul național de imunizare al MS. Ministerul Sănătății menționează că disfuncționalitățile înregistrate la livrarea vaccinului s-au datorat imposibilității producătorului de a produce și livra acest produs în timp util, în această situație aflându-se mai multe state, atât la nivel european, cât și mondial.