La Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu” din Focșani apare o nouă specializare începând cu anul școlar 2016-2017, dedicată celor care iubesc animalele și vor să facă o carieră în domeniu. Este vorba de calificarea tehnician pentru animale de companie. Reprezentanții liceului spun că această calificare răspunde cerințelor progresului și viitorului, prin îngrijirea și întreținerea animalelor de companie, biotehnologia modernă în creșterea animalelor de companie, farmacologie, hrănirea animalelor, controlul sanitar veterinar al animalelor, dezvoltarea personală în scopul obținerii performanței și lucrul în echipă.
Directorul Cătălin Danciu a declarat că prin înființarea acestui profil, se dorește atragerea unui număr mai mare de elevi, pentru a putea păstra personalitatea juridică. „Noi am încercat prin această specializare nouă să atragem mai mulți copii, fiind un liceu cu elevi mai puțini și avem și o grădiniță în subordine. Am încercat de anul trecut, am înființat clasa de tâmplar universal, care nu a mai fost de foarte mulți ani”, spune acesta. Directorul a mai precizat că, pentru a înființa clasa de tâmplar universal, a mers împreună cu administratorul prin toate comunele, chiar și din poartă-n poartă, și au reușit să aducă elevi la școală, aceștia primind și 200 lei lunar. La specializarea tâmplar universal, elevii au la dispoziție utilaje foarte bune. Tot de anul trecut, la Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu” funcționează o clasă cu specializarea coafor stilist, iar elevii înscriși au la parterul unității un coafor amenajat pentru practică.
Specializare unicat în județ
Revenind la profilul nou înființat, de tehnician pentru animale de companie, Cătălin Danciu a mărturisit că a vrut să facă ceva ce nu mai există la celelalte licee din județ. „Împreună cu ceilalți colegi ai mei, am luat nomenclatorul și ne-am gândit ce să facem. Am decis să realizăm ceva ce nu mai are nimeni: tehnician pentru animale de companie”, afirmă directorul.
În ciuda părerilor pesimiste, el mărturisește că întreg colectivul de la liceu va răzbate și se va asigura că s-au depus toate eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor. Timp de o lună și jumătate, reprezentanții liceului au mers aproape zilnic prin toate școlile, de două ori chiar, pentru a prezenta oferta elevilor de gimnaziu, care au primit pliante, insigne, pixuri. Copiii s-au arătat interesați de oferta școlară a Liceului Tehnologic „G. G. Longinescu”. După ce se va amenaja clasa pentru specializarea tehnician animale de companie, se va amenaja și un cabinet veterinar. Elevilor le va preda o persoană calificată și se vor încheia colaborări cu cabinete veterinare din Focșani.
Școală postliceală pentru designer în industria lemnului
Pe lângă specializarea tehnician pentru animale de companie, reprezentanții Liceului Tehnologic „G. G. Longinescu” au hotărât și înființarea unei școli postliceale, cu calificarea designer în industria lemnului, cu durata 1 an și șase luni. Elevii se pot înscrie și fără bacalaureat și nu vor plăti nici o taxă. De asemenea, se pot înscrie toți cei interesați, fără costuri, în limita locurilor disponibile, respectiv 28. Cei care sunt interesați de această școală postliceală și vor decide să se înscrie, la final vor avea următoarele abilități și competențe: concepere, proiectare și amenajare cu mobilier a interioarelor, să utilizeze rațional materiile prime și materialele, să întocmească documentații tehnice pentru produsele din lemn, să reprezinte desenul de execuție al unui produs, utilizând calculatorul, să proiecteze produse de mobilier mixt, să proiecteze forme artistice pentru produsele din lemn, să-și dezvolte gustul pentru frumos, inventiv.
Cu excepția profilului de filologie, toți liceenii, indiferent de specializarea aleasă, vor susține examenul de Bacalaureat la matematică.