Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO : Bianca Radu și Marian Ignat, Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Unirea”


Seara de ieri a fost una specială pentru toți uniriștii. „CNU 150 and still counting” s-a intitulat balul din acest an, un bal ce s-a desfășurat în săptămâna în care Colegiul Național „Unirea” sărbătorește 150 de ani de existență. În deschidere a fost prezentat un filmuleț în care s-a făcut o trecere în revistă a balurilor din 2009 și până la cel din 2014. Șase perechi de boboci talentați și frumoși, entuziasmați și mândri că sunt uniriști, au urcat treptat pe scenă și au încercat să convingă juriul că merită să câștige premiul cel mare. Delia Petrovici și Mihai Mirică, Sonia Mireuță și Marian Ignat, Mara Matache și Dorinel Ciolan, Mălina Bâra și Emil Goia, Alexandra Câmpeanu și Răzvan Ene, Bianca Radu și Răzvan Matișan  au fost cei 12 boboci uniriști participanți la balul din 2016.
    La probele de originalitate s-au dansat mai multe stiluri, care mai de care mai speciale: tango, street-dance, samba, rumba. Atmosfera din sală a fost întreținută cu succes de trupa de improvizație „Backstage Boys” care a adus zâmbete pe buzele tuturor prin numerele originale și reușite puse-n scenă, fiind răsplătită după fiecare moment cu ropote de aplauze și felicitări. Printre momentele desfășurate de băieții de la Backstage Boys s-a numărat și o mică „scenetă”, numită „Doi la mate”- numele fiind sugerat de uniriștii din sală și inspirată dintr-o mică poveste amuzantă spusă de directorul Cornel Noană înainte de numărul de improvizație al băieților. De la eveniment nu au lipsit majoretele Colegiului Național „Unirea”, care au încântat publicul printr-un număr de dans foarte bine organizat.

    Bobocii au defilat în ținutele de seară, au pășit elegant pe scenă și au zâmbit. Juriul format din Ana Maria Cioca, Mariana Popa, Ștefan Huluba, Alin Moldoveanu și Andra Noană a decis câștigătorii. Înainte însă de a le face cunoscute numele, au fost premiați toți bobocii participanți. Momentul cel mai așteptat de toți cei prezenți a fost premierea. Astfel, Miss Eleganță de la CNU a fost numită Mălina Bâra, iar Mister Spontaneitate,  Emil Goia. Titlurile de Miss și Mister Popularitate au mers către Alexandra Câmpeanu și Dorinel Ciolan.
    Titlul de Miss Boboc a Colegiului Național „Unirea” în anul 2016 l-a primit Bianca Radu, iar titlul de Mister Boboc a mers către Marian Ignat. Seara s-a încheiat cu un alt număr al tinerilor de la Backstage Boys, care a amânat momentul pe care-l aștepta publicul: felicitările personale pentru toți bobocii, în special pentru cei câștigători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?