Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Expoziție de artă contemporană dedicată Unirii, la Galeriile de Artă din Focșani


Expoziția de artă contemporană „10+1- 2016” se va deschide joi, 21 ianuarie, la Galeriile de Artă din Focșani. Vernisajul expoziției va avea loc la ora 15.00 și va fi susținut de criticii de artă Constantin Prut și Alexandra Titu. Evenimentul este dedicat Unirii Principatelor Române și reprezintă o reunire a lucrărilor artiștilor care au avut o rezidență, timp de o săptămână, la Lepșa, în vara anului 2015. Vor fi expuse lucrări ale unor artiști precum Nicolae Alexi, Florina Breazu, Dan Hatmanu, Ioan Grecu, Ion Iancuț, Bogdan Mateiaș, Romana Mateiaș, Liviu Nedelcu, Silvia Radu, Alexandru Rădvan, Vasile Tolan.
    Simpozionul reprezintă o prelungire a programului de prezentare a artei contemporane românești, care a început să prindă contur în jurul Galeriei de Artă din Focșani încă de acum aproximativ un deceniu. Artiștii invitați să-și expună lucrările se încadrează în cele două mari direcții ale artei din țara noastră, și anume informal-nonfigurativă și intens figurativă. „Proiectul artistic de amploare ce se derulează de aproape 10 ani cuprinde expoziții curatoriate pe baza unor concepte apropiate de preocupările artiștilor invitați. Expoziția «10 + 1 – 2016» nu este creată în jurul unei teme, evenimentul fiind o expunere a operelor de artă create de o serie de artiști contemporani consacrați din România, dar și de peste Prut”, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției. Publicul poate admira expoziția de la Galeriile de Artă din Focșani până pe 15 februarie, între orele 12.00-16.00.
Simpozionul de creație de la Lepșa a ajuns la a IV-a ediție, iar organizatori au fost Consiliul Județean și Centrul Cultural Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?