Directorii unităților de învățământ sunt convocați de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea la ședință. Întrunirea va avea loc joi, începând cu ora 9.30. Conform spuselor inspectorului școlar general, Lidia Dumbravă, discuțiile vor avea la bază modificările produse la mișcarea personalului didactic și propunerile pentru planurile-cadru la clasele V-VIII. ISJ va ține cont de propunerile reprezentanților școlilor, le va centraliza și trimite ulterior către Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
Institutul de Științe ale Educației a lansat în dezbatere publică aceste propuneri, iar cei care doresc să se implice în acest proces își pot exprima punctul de vedere și sugestiile, completând un chestionar online, care poate fi accesat la adresa https://www.surveymonkey.com/r/planuri_cadru. Conform site-ului Institutului de Științe ale Educației, elevii din ciclul gimnazial studiază în prezent după planurile-cadru care au fost promovate în urmă cu 15 ani. Noile planuri-cadru vor permite dezvoltarea unor noi programe școlare și organizarea unor licitații pentru manuale școlare noi.