Colegiul Național „Unirea” (CNU) se pregătește de sărbătoare. În săptămâna 18-23 ianuarie, la CNU vor avea loc o serie de manifestări sub numele „Unirea 150”. Activitățile au drept scop marcarea a 150 de ani de existență a Colegiului. A fost publicat un program al acestor manifestări, despre care directorul colegiului, Cornel Noană, spune că poate fi modificat.
Astfel, luni va avea loc deschiderea oficială a manifestărilor „Unirea 150”, începând cu ora 9:30. Ion Cherciu, cercetător principal la Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăileanu” al Academiei Române, și profesorul Vasile Chiper vor prezenta cartea „Literatura populară în monografia sociologică a satului Nerej”, de Ion C. Cazan. În continuare, Ansamblul Folcloric „Èara Vrancei”, împreună cu Ansamblul de buciumași, Ansamblul Chipărușul și Ansamblul de cimpoieși vor susține un spectacol folcloric. Între orele 13.00-15.00, invitații pot fi prezenți la o expoziție culinară cu mâncăruri tradiționale ale bucătăriei românești.
Activitățile de marți vor începe la ora 9.00, când va fi deschiderea oficială a competițiilor sportive „Unirea 150”, unde Alin Moldoveanu, campion olimpic la Londra în 2012, va fi invitat de onoare. În continuare, vor fi prezentate contribuțiile liceului Unirea la îmbogățirea palmaresului național și internațional al sportului românesc, urmate de competiții sportive la baschet, volei, fotbal, tenis de masă, șah, dans aerobic, majorete. De altfel, pe parcursul anului trecut, elevi uniriști, coordonați de profesorul de geografie Octavian Dragomir, au escaladat mai multe vârfuri din România. Așadar, la ora 12.00, cei interesați să afle povestea escaladării celor mai înalte vârfuri din țara noastră pot participa la activitatea „150 de ani CNUnesc la vârf”. Tot marți, începând cu 18.30, va avea loc Balul Bobocilor, la care va participa trupa de stand-up comedy Backstage Boys.
Ziua de miercuri va debuta cu o proiecție de film educativ și dezbatere, urmat de un atelier de cinematografie cu Bogdan Ilie-Micu. Începând cu ora 16.00, profesoara Liliana Grigoriu se ocupă de prezentarea unui medalion dedicat actorilor români Cornel Coman și Emanoil Petruț. Ziua se va încheia cu un spectacol prezentat de „UNTEATRU” București, numit „Căldură? Mare?”.
Trupa TAXI va susține un concert
Joi, programul va începe la ora 9.30, cu evocarea personalității generalului Ion Tutoveanu, ocazie cu care va fi făcută și o donație de carte. În continuare, se va face inaugurarea Centrului Cultural Hispanic de către profesorul Vasile Lefter. Va fi și o prezentare a cărții „Omagiu profesorului univ. dr. Constantin Bușe”, coordonator fiind Ion Ionașcu, și o lansare de carte a prof. Univ. dr. Constantin Bușe, „Studii de istorie mai timpurii și mai târzii”. La ora 12.00 va fi dezvelit portretul lui Dimitrie Caian, fost primar al Focșaniului, fost profesor unirist și cel care a făcut prima monografie a orașului nostru. Activitățile culturale continuă până la ora 20.00, când uniriștii sunt invitați la un concert cu trupa TAXI.
Și ziua de vineri este plină de manifestări. La ora 9.30 se va lansa „Revista Noastră”, publicație a CNU. Se vor ține seminarii cu tematici diverse, precum „Despre constituție și constituționalitate” cu prof. Univ. dr. Tudorel Toader, „Chimia între știință și artă” cu prof. Univ. dr. Ioan Călinescu, „Vreau să fiu antreprenor!” cu lectorul Felix Pătrășcanu, „Mass-media- misiune, provocări, manipulări” cu Mihaela Serea de la revista „Avantaje”, Liana Pătraș-Alexandru de la Digi24 TV și Costi Rogozanu de la Realitatea TV. La ora 14.00 va avea loc și o conferință, intitulată „Liceul Unirea și apocatastaza poporului român”, susținută de prof. Univ. dr. Gheorghiță Geană. După conferință se va desfășura Gala Uniriștilor: evocări, amintiri, conexiuni on-line, distincții. Începând cu ora 18.30, invitații își pot încânta auzul la concertul de muzică simfonică „Unirea pentru Unirea”, susținut de Orchestra de cameră Unirea, sub bagheta dirijorului Ariel Levanon din Israel. Seara se va încheia cu un dineu oferit în onoarea invitaților.
Manifestările se vor încheia sâmbătă. La ora 10.30 se va desfășura Gala Jubiliară „Unirea 150”, iar spre seară, la ora 19.00, va fi organizat Balul Uniriștilor de ieri și de azi.