GALERIE FOTO : Drumeție de Bobotează la Cascada înghețată de la Muntioru. Urme de urs în zăpada de pe vârful Piatra

1
18641


Vă propun acum în plină iarnă o drumeție pe Valea Râmnicului Sărat, o drumeție pe care am făcut-o chiar în ziua de Bobotează. Protagoniști au fost următorii: subsemnatul, Marian Găloiu, profesor la Dumitrești, Iulian Cazan, asistent medical, Cătălin Cazan, IT-ist, Florin Băjinaru, asistent medical și Adrian Tudose, un pasionat de fotografie de la Chiojdeni. Planificarea călătoriei am făcut-o cu o seară înainte de Bobotează pe Facebook, iar toți cei pe care i-am apelat au răspuns prezent provocării. Ne-am întâlnit a doua zi și am pornit în sus. Ce a ieșit o să citiți în continuare, iar imaginile pe care vi le vom prezenta făcute de  membrii din gașca veselă vă vor încânta cu siguranță.
    Ca să ajungi la frumusețile de pe Valea Râmnicului în această perioadă a anului trebuie să te înarmezi cu mult entuziasm și dârzenie, ca să poți rezista până în creierii munților. Valea Râmnicului oferă acum în plină iarnă imagini și locuri fascinante, rivalizând cu alte zone turistice din Vrancea, și chiar din țară. De la Jitia de Jos, după ce admiri crucea din muntele de la fosta cascadă pe care o făcea râul Râmnicu Sărat cu ani în urmă, ne-am continuat drumeția până la Zidul Uriașilor, pe care l-am văzut acoperit de omăt. Peisajul sălbatic al văii te fascinează.”O excursie în mijlocul iernii pe Valea Râmnicului nu înseamnă numai delectarea privirii cu peisajele superbe oferite de zonă, ci și o pregătire fizică pe măsură, traseele fiind destul de dificile precum și pericolele care pândesc la orice pas. Călătorul iubitor de frumos poate începe această călătorie într-o altă dimensiune încă de la Jitia, de la Pietrele Mâței de unde privirea-i însetată poate cuprinde zarea de la Dealul Roșu și trecând peste Ulmușorul spre muntele Piatra Penii și Masa lui Bucur ce se disting în depărtare ca o graniță spre o altă lume. Râmnicul se scurge lin printre sloiurile de gheață în vale venind de departe de la poalele Muntelui Furu ce abia se zărește prin obiectivul aparatului de fotografiat”, sunt gândurile de început ale profesorului Marian Găloiu de la Dumitrești.
    Ajunși la Jitia de Sus, chiar la intrare, am cotit un pic stânga spre satul Dealu Sării, însă nu mult. Aici am mers să admirăm florile de sare de la izvorul cu apă sărată a cărui poveste am prezentat-o în vara anului 2015 și pe care o puteți reciti accesând linkul http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-vrancea-miraculoas-comoara-sarata-din-jitia_2_3539648.html. „M-am alăturat cu mare drag în drumeția planificată pe Valea Râmnicului. Vin alături de noi și câțiva prieteni pasionați de aceleași lucruri ca și noi, fotografia, din dorința de-a descoperi frumusețea acestor locuri pline de legende. Mă bucur mult să cunosc oameni noi și mai mult de faptul că și aici pe Valea Râmnicului sunt oameni iubitori de frumos care cu siguranță prin pasiunea lor vor aduce un beneficiu promovând aceste locuri străvechi încărcate cu istorie prin fotografiile lor. În această călătorie ghidul nostru prin aceste zone este Aurel Șelaru, iar în drumul nostru facem un prim popas la izvorul sărat aflat undeva în apropierea localității Jitia de Sus, pe care îl găsim aproape înghețat, semn al gerului care a fost în ultimele zile. Facem câteva fotografii de detaliu iar de aici nu poți să treci nepăsător spre Vintileasca fără să nu faci un popas la Piatra Mâții, de unde poți admira și asculta șipotul râului Râmnicul Sărat curgând prin vale. Este unul din locurile în care poți avea o imagine panoramică spre munții Furu fiind un bun loc de fotografiat”, spune Adrian Tudose, un tânăr din Chiojdeni pasionat de fotografie pe care l-am cooptat în gașca noastră de drumeții.

Cascada Muntioru, peisaj de basm

    După ce lași în urmă Lacul Mare, de la intrare în Vintileasca, trebuie să faci stânga pe drumul ce duce la vechiul sat Pleși, care aparține de județul Buzău acum. Mergi pe un drum forestier, bine întreținut. Cobori cam doi kilometri spre podul ce traversează Sărățelul, dar nu ajungi acolo, căci drumul se desparte și trebuie să faci la dreapta, pe pârâul Muntioru, ce se afundă în desișurile pădurii. Nu trebuie să bați prea mult drumul, acum acoperit de zăpadă, pe care se văd urmele de mașini ale toporatorilor de păduri care nici acum nu se opresc din tăiat. După câțiva kilometri, în stânga, se poate observa chiar din drum ceea ce Valea Râmnicului ascunde de privirile celor care se avântă prin munți: cascada Muntioru. Înaltă de vreo 10 metri, este poate cea mai înaltă și spectaculoasă cascadă din Vrancea, apa prăvălindu-se zgomotoasă peste stânca abruptă și roasă de vreme. Din cauza temperaturilor destul de căzute chiar și cascada a înghețat, dar nu în totalitate. După ce cobori în albia râului ai în fața ochilor o priveliște fascinantă. Un peisaj desprins parcă din basm, stai câteva minute bune să te aduni, să te aloci cu sufletul, cu inima și să realizezi ce minunății ascund încă munții noștri. Am stat aici minute bune, am pozat fiecare în felului lui, am discutat, am analizat situația pădurilor care dispar pe zi ce trece sub drujbele nemiloase ale fanarioților moderni din zilele noastre și care se îmbogățesc tot mai mult.
    Dacă în 2011 când am ajuns prima dată la cascadă pădurea era deasă și întunecată, acum din cauza exploatărilor masive și necontrolate dealurile au rămas golașe și se vede pe anumite porțiuni până sus în vârful muntelui. „Spectaculoasă în orice anotimp, cascada este ceea ce orice iubitor al naturii și drumețiilor și-ar dori să întâlnească în cale măcar o dată în peregrinările pe Valea Râmnicului. Cu atât mai mult ne mândrim noi, locuitorii acestor zone, că există așa ceva aici la Curbura Carpaților. Ascunsă printre brazi, pe pârâul Muntioru, cascada ne oferă un spectacol fascinant, sute de stalactite și stalagmite de gheață încântându-ne privirea. Aici uiți de frigul din jur și stai preț de câteva minute privind la apa ce se prăvale peste țurțurii de gheață ce vor mai persista o vreme sub împărăția gerului de Bobotează. Pe sub crusta de gheață, se aude cum apa vijelioasă curge spre aval, dând fiori chiar și îndrăznețului ce pășește cu grijă pe ea, încercând să ajungă sub stânca ce rezistă de secole apei ce încearcă  să o erodeze. Privești la stâncile ce stau gata să cadă peste tine de pe versantul stâng, dar tu le bagi în seamă și îți reglezi aparatul pentru o fotografie ce va încânta privirile celor ce nu pot veni aici să vadă cu ochii lor cea mai spectaculoasă cascadă din Vrancea”, spune profesorul Marian Găloiu de la Dumitrești.
    La rândul său, Adrian Tudose spune că „spre surprinderea noastră cascada se transformase într-un imens țurțure de gheață din cauza temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă de timp. Este un bun prilej pentru a imortaliza acest loc frumos și formațiunile de gheață formate în urma înghețării cascadei”. Așa cum era de așteptat, aventura noastră nu se încheie aici și pornim mai departe pe drumul forestier în dorința de-a ajunge la mănăstirea Muntioru pe altă rută.

Cerbi și urme de urs, sus pe vârful Piatra 

    Drumul către mănăstire pe aici este destul de greu de găsit, mai ales dacă nu ești un cunoscător al zonei, nu recomandăm această variantă celor care nu cunosc foarte bine zona, existând riscul de rătăcire prin aceste păduri sălbatice și tărâmul carnivorelor mari. Ceva informații aveam și începem urcușul susținut prin pădure, când la un moment dat unul dintre temerari, Florin Băjinaru observă un cerb, toți ne-am îndreptat privirea spre acel loc încercând să-l vedem prin desișul pădurii, spre surprinderea noastră era de fapt un grup de cinci cerbi foarte frumoși pe care am reușit să-i vedem puțin printre crengile copacilor dar din păcate erau prea departe și era imposibil să-i fotografiem. „Fericiți de cele întâmplate continuăm să urcăm, în ciuda faptului că vremea se strica de la un moment la altul iar ceața scădea destul de mult vizibilitatea. Rătăcim prin pădure mai bine de o oră, fără a ști încotro mergem, așa că cerem indicații de la un pădurar cunoscător al locului, iar mai apoi urmăm marcajele forestiere, cu speranța că ne vor ghida spre mănăstire. Urmăm marcajele încă o oră, iar la un moment dat ajungem pe un pisc pe care-l urmăm. Zona respectivă era de-o sălbăticie greu de spus în cuvinte, înaintând observăm cu stupoare și o urmă foarte proaspătă a unui urs, moment în care am pus la îndoială siguranța noastră. Chiar și așa continuăm urmărind în același timp și urma ursului care la un moment dat își schimbă direcția și coboară în partea dreaptă a piscului iar noi răsuflăm ușurați”, descrie Adrian Tudose urcarea pe ceea ce urma să descoperim ca fiind vârful Piatra.     Iulian Cazan, asistentul medical care mai tot timpul a fost deschizător de drum, spune la un moment dat să-l sunăm din nou pe pădurar și să-l întrebăm ce cale să mai urmăm, pentru că poteca pe care mergeam se tot îngusta. Mă chinui să găsesc semnal la telefon și în cele din urmă iau legătura cu prietenul nostru pădurarul căruia îi spun că în fața noastră au apărut niște pietre foarte mari ce pun capăt piscului. De aici nu mai puteam continua, pe stânci erau scrise mai multe nume, consemnând și niște ani, un loc misterios și parcă legendar. Le studiem și din nou cerem informații despre locul în care ne aflam, se pare că ajunsesem în vârful Piatra. După câteva fotografii de grup și documentare era timpul să coborâm. Pentru că nu mai aveam la dispoziție mult timp, coborâm fiind atenți la urmele făcute în timpul urcării iar după o oră ajungem înapoi la mașină. Chiar dacă nu am reușit să ajungem la mănăstire a fost un bun prilej să vedem aceste locuri, alături de o echipă bună, cu care am vorbit, glumit și discutat despre pasiunea noastră și despre proiectele de viitor cărora încercăm să le dăm viață. „Pentru mine locurile pe care le-am vizitat au fost o noutate. Cascada Muntioru am văzut-o pentru prima dată în viața mea, aproape înghețată arăta superb, abia aștept să o vizitez când totul o să fie verde și plin de vegetație. Am văzut cerbi ce ne priveau speriați printre copaci, iar urmele proaspete de urs pe care le-am găsit mi-au dat fiori. Asta înseamnă aventură și o voi repeta de fiecare dată când voi avea ocazia alături de gașca frumoasă de ieri”,  a încheiat Florin Băjinaru, din Dumitrești, unul din temerarii drumeției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here