Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

SCANDAL la Sihlea! Un tânăr bătut cu scânduri rupte din gard a ajuns în COMĂ la Spitalul Floreasca


 Un tânăr de 21 de ani, din comuna Sihlea, se zbate între viață și moarte la Spitalul Floreasca din București, după ce a primit o bătaie cruntă. Potrivit unor surse oficiale, el ar fi fost operat la cap, iar acum ar fi în comă cu șanse minime de supraviețuire. 
 Autorul este un localnic, care l-ar fi lovit cu scânduri rupte dintr-un gard și l-ar fi dat cu capul de o piatră în noaptea de 25 spre 26 decembrie. Tânărul bătut și fratele lui, agresorul și o altă persoană, ar fi consumat împreună băuturi alcoolice. La un moment dat s-au luat la ceartă, iar de aici și până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Tânărul care este în comă și fratele lui, internat și el la Spitalul Județean Focșani, au fost bătuți de celelalte două persoane, una dintre ele lovindu-l pe tânărul de 21 de ani cu scânduri rupte dintr-un gard. 
 Frații au ajuns la Spitalul Județean Focșani, iar cel de 21 de ani a fost trimis la București, fiind în stare extrem de gravă. În acest moment, cel care ar fi dat cu scândura se află la sediul IPJ Vrancea și urmează să dea explicații pentru fapta comisă. Nu este exclus ca în cazul său să se dispună și o măsură preventivă. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?