Toți creștinii celebrează pe 25 decembrie Nașterea lui Hristos. Crăciunul încheie postul de 40 de zile și deschide un ciclu de 12 zile de sărbătoare, care se termină la Bobotează. Este intervalul care asigură trecerea anului vechi spre noul an. Tradiția populară spune că acum se deschid cerurile și mormintele, iar comorile ard. Această sărbătoare a fost celebrată însă, timp de peste 300 de ani, la diverse date. Ca să contracareze toate sărbătorile păgâne, dedicate solstițiului de iarnă, Biserica a stabilit până la urmă că venirea pe lume a Mântuitorului se va sărbători pe 25 decembrie.
Toți creștinii celebrează pe 25 decembrie Nașterea lui Hristos. La noi, Crăciunul încheie postul de 40 de zile și deschide un ciclu de 12 zile de sărbătoare, care se termină la Bobotează. Acest interval asigură trecerea anului vechi spre noul an. Tradiția populară spune că acum se deschid cerurile și mormintele, iar comorile ard.
La sate, de Crăciun, tradiția cere să fie făcuți colaci. Aceștia sunt puși pe masă în zilele de sărbătoare și vor fi dați de pomană sau vor fi oferiți colindătorilor, nașilor și preotului. Peste tot cete de copii colindă la Moș Ajun. Ei merg din casă-n casă și urează gazdelor sănătate și belșug. Cei care colindă sunt răsplătiți cu covrigi, nuci, mere și câțiva bănuți. De acum și până la Bobotează, cei mici umblă cu Steaua, un obicei vechi ce se întâlnește la toate popoarele creștine, care ne reamintește de astrul care a vestit nașterea lui Iisus și i-a călăuzit pe cei trei magi. În multe zone ale țării, în seara de Ajun, se pun pe masă cele mai bune bucate, care nu se mănâncă însă până nu sunt sfințite pe preot.
În Ajunul Crăciunului, țăranii se gândesc la roadele pământului. După cum vor visa grâul sau porumbul, așa va fi recolta. Se crede că cei mici trebuie să mănânce acum dovleci pentru a fi grași și sănătoși. Zăpada de Crăciun înseamnă vreme frumoasă de Paști. Tradiția spune că, în cele 12 zile, de la Crăciun la Bobotează, sufletele morților vin să petreacă împreună cu cei vii. Pe masa de Ajun se pune și hrană pentru ei – turte muiate în sirop, presărate cu nucă, grâu fiert cu miere și prune fierte. În unele locuri, toate acestea se dau de pomană vecinilor în dimineața Crăciunului. În ziua de 25 decembrie nu se muncește, iar cel care nu respectă această tradiție va fi aspru pedepsit. Totodată, de Crăciun nu se cere și nu se dă nimic de împrumut. Bătrânii spun că dacă de Crăciun animalele se culcă pe partea stângă, iarna va fi lungă și geroasă.
Din 320 d.Ch Crăciunul se sărbătorește pe data de 25 decembrie
Primele sărbători ale Crăciunului au avut loc la Roma în jurul anului 336 și se suprapuneau peste celebrarea saturnaliilor. Momentul era marcat de o simplă ceremonie religioasă. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun în imediata apropiere a solstițiului de iarnă. Până în secolul al XIX-lea, această sărbătoare nu a avut importanța care i se acordă acum. În zilele noastre, Crăciunul este marcat pretutindeni prin mese îmbelșugate, brad împodobit și venirea moșului, care aduce daruri tuturor. Tradiția cadourilor de Crăciun pare să fi început odată cu darurile aduse de magi pruncului Iisus. În anul 320, Papa Julius a menționat 25 decembrie ca dată oficială a nașterii lui Iisus Hristos.
Bradul de Crăciun sau copacul vieții
Bradul de Crăciun reprezintă copacul vieții. Până în secolul al XII-lea, brazii erau atârnați de tavan. Timp de mai multe sute de ani, ei au fost decorați cu mere, prăjituri și dulciuri. Se spune ca Sfântul Bonifaciu, un călugăr din Anglia care a fondat biserici creștine în Franța și Germania în secolul VII, a dat într-o bună zi peste un grup de păgâni adunați lângă un stejar pentru a sacrifica un copil zeului Thor. Pentru a opri sacrificiul și a salva viața copilului, Bonifaciu a doborât copacul cu o lovitură puternică de pumn. În locul său a crescut un mic brăduleț. Sfântul le-a spus păgânilor că brădulețul subțire era Copacul Vieții și mărturia vieții eterne a lui Christos. Se mai spune că Sfântul Bonifaciu a folosit forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime.
Pînă în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnați de tavan ca un simbol al creștinătății. Pomii au fost un simbol al vieții cu mult înainte de creștinism. Egiptenii antici aduceau în casele lor ramuri verzi de palmier, în cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, ca un simbol al triumfului vieții asupra morții. Fenicienii din antichitate foloseau tufișuri sacre în loc de temple. Romanii își decorau casele cu brazi veșnic verzi în timpul saturnaliilor, un festival de iarnă în cinstea lui Saturn, zeul agriculturii. Preoții druizi decorau stejarii cu mere aurii pentru festivitățile solstițiului de iarnă. În timpul lui decembrie, în Evul Mediu, pe copaci erau atârnate mere roșii ca un simbol al sărbătoririi lui Adam și Eva și erau numiți copacii paradisului.
Prima referire despre un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510. Cam în aceeași perioadă Prințesa Hélène de Mecklembourg a introdus bradul de Crăciun în Paris după ce s-a căsătorit cu Ducele de Orleans. Pomul de Crăciun a fost adus în Statele Unite de coloniștii germani și de mercenarii plătiți să lupte în Războiul de Secesiune. Marea Britanie a făcut cunoștință cu pomii de Crăciun în 1841, când soțul reginei Victoria a adus un brad pentru familia regală la castelul Windsor. Obiceiul s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie, spre muncitori și prin colonii.
Moș Crăciun, bucuria copiilor de pretutindeni
Moș Crăciun este o figură foarte populară în întreaga lume. Imaginea lui, așa cum o știm astăzi, un bătrân vesel, cu barbă albă și haine roșii, i-o datorăm ilustratorului american Thomas Nast, care în 1860, s-a inspirat din povestirile europene despre Sfântul Nicolae, patronul sfânt al copiilor. Sunt însă și zone în care cel care aduce cadourile sub brad nu este tradiționalul Moș Crăciun.
Pentru creștinii din Ghana, Moșul vine din junglă, în Hawai sosește cu vaporul, în Australia face ski nautic, iar în Brazilia darurile sunt aduse și de un „bunic” indian, Vovo Indo. În China, copiii cuminți primesc cadouri de la Dun Che Lao Ren, ceea ce înseamnă Bătrânul Moș Crăciun.
În Danemarca, cel care aduce sacul cu daruri se numește Julemanden, iar sania lui e trasă de reni. Copiii pun niște lapte sau budincă de orez în pod și speră ca dimineață să găsească farfuria goală. În Polonia, cei mici știu că darurile vin din stele, iar în Ungaria li se spune că sunt aduse de îngeri. În Mexic, Puerto Rico, Argentina, Brazilia, Filipine și Spania, cei trei magi sunt responsabili cu adusul cadourilor.
Micuții italieni primesc daruri de la un personaj feminin, Befana. Se spune că ea a refuzat să plece la Bethleem împreună cu cei trei magi care au rugat-o să-i însoțească, iar acum merge din casă în casă, în speranța că îl va găsi pe pruncul Iisus. Oriunde ajunge, lasă un mic dar. În Rusia există un personaj asemănător și se numește Babușka. Ea le-a dat magilor indicații greșite, iar acum, ca să-și răscumpere greșeala, cutreieră din casă-n casă și aduce cadouri copiilor.
