Timp de trei zile s-a desfășurat o nouă ediție a „Cupei Unirii” la tenis, care a avut loc în organizarea Clubului Sportiv Tema Sport Onești în săli de sport din mai multe localități trotușene (Onești, Târgu Ocna și Dofteana). Competiția a adunat în jur de 100 de tenismeni de la mai multe cluburi sportive de pe întinsul țării, așa încât a fost un bun și util prilej de întâlnire a jucătorilor din Timișoara, Constanța, Sibiu, Bacău, București, Iași, Focșani, Galați și din multe alte orașe. Întrecerile s-au desfășurat pe mai multe categorii de vârstă: 10, 12, 14 și 16 ani (la ultima categorie partidele disputate contând pentru Circuitul Național al Federației Române de Tenis). De menționat că această întrecere sportivă a făcut parte din Circuitul Dacia – România – Vrancart – Trotușul, organizat de Clubul Sportiv Tema Sport Onești. La categoria 12 ani feminin, băcăuanca Bianca Bulat a fost câștigătoarea locului 1, pe locul 2 fiind clasată focșăneanca Iuliana Denisa Ganea (sportivă legitimată la clubul CSM 2007 Focșani), meciul dintre aceste două tenismene terminându-se cu scorul de 7 – 6 (6), 6 – 2. La competiție a participat și adjudeanul George Albu, care în final s-a clasat pe locul 3 la categoria 12 ani masculin.