În autobuz, doi băieței erau foarte entuziasmați că merg la patinoar pentru prima dată în acest an. Au urcat din stația de lângă Piața Unirii și nu au dorit să ocupe locurile, ci au stat în picioare. Cei vârstnici, colegi de drum cu școlarii, îi priveau zâmbind, în timp ce ei discutau de zor despre ce fel va fi diseară (n.r. aseară) și cum vor învăța să patineze ca „cei de la televizor”.
Discutând despre patinoar, vacanță și cât de mult le e dor să se plimbe cu sania, unul dintre ei și-a amintit că se apropie Crăciunul și va veni Moșul. „Moșul vine în trei zile! Așa mi-a spus calculatorul meu de-acasă!”, exclamă copilul, înfofolit până la ochi și cu ochelarii pe jumătate aburiți. Celălalt se uită mirat și-i spune că e nebun dacă vorbește cu calculatoarele. „Ce-ai, bă, cum să-ți spună calculatorul ceva? Tu cred că ești nebun”, zice al doilea băiat, un copil înăltuț, iar după culoarea sprâncelor aș putea spune că sub căciula neagră se află un păr blond. Râd amândoi. Băiatul înfofolit îi explică celuilalt ce a vrut de fapt să spună de prima dată. „Am intrat pe «gogle» să văd cât de departe e patinoarul de noi. Și când am intrat pe hartă, mi-a apărut într-un colț că Moș Crăciun pornește la drum în trei zile, bă. Și am intrat acolo pe Moș și mi-a apărut satul lui, unde m-am jucat. Să te joci și tu acasă”, spune copilul.
Încerc să scot și eu telefonul, dar era cam aglomerat în autobuz și nu am reușit. Eram mai curioasă decât băiatul să văd despre ce e vorba. Cobor și vreau să verific, însă conexiunea la internet nu-mi permite. Când am ajuns la primul calculator, asta am căutat. Și da, băiețelul avea dreptate, Google Maps a fost și este „pe urmele lui Moș Crăciun”. Dacă accesați linkul indicat în colțul din stânga sus, veți fi redirecționați către site-ul http://santatracker.google.com/#village. Aici se găsesc joculețe, filmulețe și se pot afla informații interesante.
Am intrat pe una din opțiunile Explorează, de unde am aflat despre diferite tradiții de sărbători. Spre exemplu, știați că în Kârgâzstan, „Ayaz Ata- Moș Gerilă, sosește la miezul nopții în ajun de Anul Nou și lasă cadouri sub pomul de Anul Nou. Când bate miezul nopții, familiile din întreaga țară aprind artificii pentru a sărbători această ocazie specială, iar orașele luminează ca ziua”. Potrivit aceleiași surse, în Filipine, sezonul Crăciunului durează cel mai mult: „Lunile Crăciunului sunt patru la număr: septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie. Adesea, colindele de Crăciun pot fi auzite încă din luna septembrie”. În Islanda, conform tradiției, de Crăciun fiecare persoană din familie primește cadou haine călduroase, deoarece „legenda spune că acolo există o Pisică de Crăciun înfricoșătoare, care îi înfulecă pe cei nepregătiți pentru vremea rece, de iarnă. Toată familia se asigură că nimeni nu va fi mâncat de Pisica de Crăciun”. În Grecia sunt prezente legende de Crăciun, conform cărora ar exista „creaturi prietenoase, dar buclucașe, numite «kallikantzari» care locuiesc tot anul în centrul Pământului. Însă, de Crăciun, se ascund în casele oamenilor, îi sperie, îi păcălesc și devorează bunătățile pentru Crăciun. Grecii îi îndepărtează pe spiridușii buclucași prin ritualuri”.