Spitalul Județean de Urgență Focșani va intra de luni în atmosfera sărbătorilor de Crăciun. Ca în fiecare an, spitalul va fi împodobit cu luminițe și brazi, iar cadrele medicale vor fi colindate. Astfel, luni, începând cu ora 12.00, la Clubul Spitalului, membrii corului Pastorala vor fi prezenți pentru a-i colinda pe medici. Managerul unității medicale, Constantin Mândrilă îi invită pe toții medicii din spital să vină la recitalul de colinde al corului Pastorala. „Așa cum am obișnuit în ultimii ani, și cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an vom organiza un concert de colinde susținut de corpul Pastorala. Îmi invit toți colegii să participe la acest concert, fiind un bun prilej de a intra în atmosfera Crăciunului”, ne-a declarat Constantin Mîndrilă. În altă ordine de idei, clădirea principală a Spitalului Județean, dar și secțiile exterioare vor fi decorate cu instalații luminoase, iar în curtea spitalului și a secțiilor vor fi puși brăduți împodobiți.