Mihaela are patru ani, este din satul Tîrîtu, comuna Poiana Cristei și, de când a auzit la grădiniță că pe la copii vine, iarna, Moș Crăciun, stă toată ziua cu ochii în zare, doar-doar l-o vedea! Adoarme cu Moșu-n gând și cum se trezește, aruncă ochii pe fereastră, să vadă dacă nu cumva acesta a poposit și în curtea ei. Nu prea știe ea pe unde vine și nici cum arată celebrul personaj, mai ales că poveștile spuse de surorile ei și de alți copii nu sunt aceleași: ba că umblă cu o sanie zburătoare, trasă de niște cai cu coarne, ba că ar merge pe pământ, cu căruța, ca toți oamenii de pe la ea de prin sat, ba că ar coborî pe hornul casei când toți dorm și ar lăsa cadourile sub brăduț! Și ea are brăduț, a avut în fiecare an, dar în afară de câteva bombonele nu-și amintește să fi lăsat Moșul altceva! Și taaare și-ar dori, zice, să-i aducă și ei ceva ce a tot văzut la alte fetițe… „O păpușică! Vreau și eu o păpușică…”, ne spune, timid, micuța, crezând cu adevărat că suntem mesagerii lui Moș Crăciun.
Doar o păpușică, la atâta visează fetița, prea mică să știe de celelalte nevoi care-i apasă familia… De bine, de rău, ea are de îmbrăcat. Îi rămân hainele surorilor ei și oricum, pentru ea nu contează dacă sunt prea largi sau prea lungi. De bine, de rău, are și ce mânca, fiindcă Mariana, mama ei, și Aurel, tatăl, dacă tot n-au bani s-au îngrijit să crească, cel puțin, câteva găini și animale. Mihaela și surorile ei – Mădălina, de un an și șapte luni, Natalia, de cinci ani, Nuța, de șapte ani, și Daniela, de 12 ani, nu știu că există și o altfel de copilărie, cu multe jucării, cu cărți de povești, cu cărți de colorat, cu caiete și creioane suficiente. Nu știu nici că de Crăciun, prin Focșani, părinții dau zor prin magazine să aleagă de pe rafturile doldora de bunătăți și jucării, special pe cele la care visează tot anul copiii lor.
Mihaela și surorile ei nu știu toate astea, dar pot visa, că visurile nu costă… Pot visa la sacul din care Moș Crăciun, care sigur va veni și la ele cândva, va scoate rând pe rând, cinci păpuși! Cinci păpuși pentru cinci surori, fiindcă toate au aceeași dorință… Și cine știe, poate și un pic de ciocolată…
„Iarna nu mai găsesc de muncă”
Mariana și Aurel Lacman, mama și tatăl celor cinci fetițe, se chinuie din greu să le asigure acestora măcar strictul necesar. Femeia ține casa într-o ordine desăvârșită și face adevărate prestidigitații să pună pe masă, în fiecare zi, ceva din care să se sature cu toții. Practic, singurul venit al familiei sunt alocațiile copilelor. „Soțul meu se duce la muncă cu ziua, s-a dus peste tot pe unde a găsit, zilier la coasă, la pădure, la brazdă. Dar iarna nu mai e de lucru, nu se mai găsește, și e greu. Și nu putem economisi din ce câștigă vara, pentru că nu sunt așa de mulți bani. Am făcut iar dosar pentru ajutor social, că ne-a fost oprit, dar acum o să-l primim iar. Oricâți bani ar fi tot e bine… Că vedeți, e tare greu. Numai pamperșii lu asta mică costă o grămadă de bani…”, explică Mariana. I se rupe inima când își vede copilele dorindu-și lucruri pe care ea nu le poate oferi și mărturisește cu tristețe că de Crăciun, Moșul nu le va aduce decât ceea ce le-a adus de fiecare dată: câteva dulciuri.
Poate că totuși, anul acesta căsuța celor cinci surori va răsuna de bucurie în dimineața de Crăciun! Poate că totuși, păpușile mult visate vor fi luate de sub brăduț de mânuțe vesele și fericite! Dacă vreți să contribuiți la bucuria acestor surori, dacă aveți pe acasă păpușile mult visate și dacă doriți să le dăruiți orice credeți că le-ar face viața mai luminoasă, vă așteptăm la sediul redacției noastre! Găbiți-vă, veniți astăzi, pentru că mâine, împreună cu reprezentanți ai Comunității Off Road Vrancea, împreună cu care am organizat Campania „Dăruim de Crăciun”, vom merge cu darurile la ele!
