Florinel Enache, militarul vrâncean care a fost rănit grav în timpul unei misiuni în Afganistan, a plecat la tratament în SUA, ieri, la Centrul Național Militar Medical Walter Reed. Cu această ocazie, ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, i-a trimis vrânceanului o scrisoare de încurajare. Ministrul l-a asigurat de tot sprijinul Ministerului Apărării Naționale și i-a transmis că instituția îi va fi alături și în următoarea perioadă.
Florinel Enache a plecat ieri în SUA, deplasarea făcându-se cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române până la Ramstein, în Germania, de unde a fost a fost preluat de o aeronavă a Forțelor Aeriene ale SUA. Perioada de tratament este preconizată a dura trei luni, iar costurile vor fi suportate de M.Ap.N.
Plutonierul adjutant principal Florinel Enache a fost rănit în anul 2012, în urma exploziei unui dispozitiv explozibil improvizat, pe timpul executării unei misiuni de cercetare terestră și securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, Kabul-Kandahar, din Afganistan.
În iunie 2014, Florinel Enache a suferit o intervenție chirurgicală de montare a unei proteze bionice performante cot-mână, conform standardelor impuse de protocolul de recuperare. Acest mecanism corespunde integral nevoilor pacientului, permițându-i o mai bună adaptare la o viață socială normală. Intervenția medicală de protezare a fost o premieră a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și a sistemului medical militar românesc.
Deși este încadrat în gradul I de invaliditate, Florinel Enache a fost menținut în activitate, la cererea sa. El este consilier al comandantului pentru problemele maiștrilor militari și subofițerilor, la Batalionul 469 Sprijin Logistic „Putna” din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor'” din Focșani.