Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Deținutul evadat se bucură în continuare de libertate


Deținutul care a evadat miercuri dimineață din Penitenciarul Focșani nu a fost găsit până aseară. Vasile Badiu, de 27 de ani, a fost căutat toată ziua, inclusiv în localitatea de domiciliu, dar nimeni nu a dat de urma lui.
    Au fost voci care au susținut că în seara zilei de miercuri el ar fi fost recunoscut de o femeie, dintr-un sat din comuna Andreiașu, căreia i-ar fi cerut ceva de mâncare, iar în momentul în care femeia l-ar fi întrebat dacă nu este el cel fugit de la închisoare, tânărul ar fi rupt-o la fugă. Nu este exclus ca evadatul să fi luat-o spre casă, prin pădure, de la Andreiașu până la Nereju nefiind o distanță foarte mare. Tânărul evadat va fi căutat în continuare, până când va fi găsit și dus înapoi la penitenciar.
    Deținutul Badiu Vasile, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și furt clasificat, își ispășea pedeapsa în regim deschis. El a părăsit punctul de lucru aflat în cadrul secției cu regim deschis. Acesta era repartizat ca planton de noapte, fără supraveghere, la grădina agrozootehnică a unității. Alarma s-a dat miercuri dimineață, în jurul orei 6.00, și de atunci au fost imobilizate forțe impresionate pentru găsirea deținutului, care peste nici două luni ar fi putut fi pus în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?