Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

15.000 de bilete disponibile pentru fanii tricolorilor


Federația Română Fotbal a anunțat, pe site-ul oficial, că 15.000 de bilete vor fi disponibile pentru suporterii români care doresc să asiste la meciul de deschidere al Campionatului European din 2016, cu naționala Franței, programat la 10 iunie 2016, de la ora 22.00, pe „Stade de France”. Pentru partida România – Elveția, din 15 iunie 2016, ora 19.00, de pe arena „Parc des Princes” din Paris, fanii tricolorilor vor putea achiziționa 8.000 de bilete.
La ultima partidă a României din grupa A, cu Albania, care va avea loc la 19 iunie 2016, de la ora 22.00, pe „Stade des Lumieres” din Lyon, vor putea asista 11.000 de fani români. Suporterii care doresc să îi susțină pe tricolori la turneul final al Campionatului European din Franța pot să se înscrie în procedura de achiziționare a biletelor începând de marți (n.r. astăzi). Vor putea solicita bilete doar cetățenii români, posesori ai unui pașaport românesc, indiferent că domiciliază în România sau în alte țări.
Procesul de solicitare a biletelor va avea loc doar în perioada 14 decembrie – 18 ianuarie 2016 și doar pe site-ul www.euro2016.com, special creat de UEFA, fiecare doritor fiind nevoit, în prealabil, să-și creeze un cont pe site-ul menționat și să furnizeze mai multe detalii personale. După încheierea acestei faze, solicitările vor fi analizate de UEFA. Dacă numărul solicitărilor va depăși cuantumul cotei alocate, forul fotbalistic european va efectua o tragere la sorți. Toți solicitanții de bilete vor primi de la UEFA, la sfârșitul lui ianuarie – începutul lui februarie 2016, un e-mail, prin care vor fi informați dacă solicitarea lor a fost încununată de succes total sau parțial sau, respectiv, dacă solicitarea le-a fost respinsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?