Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Proiectul Școala Părinților a ajuns la final


Astăzi, la ora 17.00, la Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, are loc închiderea proiectului „Școala Părinților”, proiect ce a avut ca scop principal optimizarea și dezvoltarea abilităților parentale.
Proiectul a contribuit, prin întâlniri destinate părinților, la reducerea situațiilor de impas parental și a dificultăților întâmpinate în cadrul relației părinte – copil, în situațiile obișnuite de viață, care apar pe parcursul dezvoltării celui mic. Obiectivele sesiunilor de informare au fost creșterea capacității de intervenție educativă eficientă a părinților în diverse situații, crearea unei rețele de suport între părinți, stimularea disponibilității și a capacității de a fi un bun părinte.
    Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, alături de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, inițiatorul și gazda acestui proiect, s-a implicat, dând dovadă de  profesionalism, o echipă de specialiști, formată din psihologi, pedagogi, consilieri antidrog și polițiști, și anume: Maria Arginteanu  – psiholog; Răzvan Candrea – inspector de specialitate în cadrul Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Vrancea, Monica Manolache din cadrul Compartimentului de analiză și prevenire a criminalității al IPJ Vrancea și Lavinia Budescu – psiholog în cadrul DGASPC Vrancea.
    Cele 12 sesiuni de informare, care au avut loc în perioada 1 octombrie – 10 decembrie a.c., au fost destinate părinților care și-au dorit să dezvolte o relație frumoasă părinte – copil, și care au învățat lucruri noi și metode corecte de abordare a problemelor apărute în relaționarea de zi cu zi. „Aceste probleme, întrebări și frământări există, sunt firești, fapt pentru care alături de echipa de specialiști, părinții au învățat să găsească rezolvarea corectă și adaptată fiecărui caz și copil în parte. Aceștia nu întâmpină probleme deosebite, ci și-au propus să dezvolte o relație armonioasă, să facă cât mai puține greșeli în demersul de educare și să corecteze din mers ceea ce este de corectat”, se precizează în comunicat.
    Temele întâlnirilor din cadrul „Școlii Părinților” au fost diverse, începând de la cunoașterea tipologiilor de părinți și influența acestora asupra dezvoltării copiilor, importanța majoră a modelului parental oferit, greșeli frecvente în abordarea copiilor, importanța lecturii timpurii și în special cea făcută în familie, până la cunoașterea anturajului și permisivitatea părinților, pericolul fumatului la adolescenți și metode de prevenție și multe alte subiecte de interes. „Întâlnirile și discuțiile din cadrul acestora s-au desfășurat într-o atmosferă relaxantă și caldă, au fost emoții, au fost zâmbete și uneori lacrimi, s-au legat prietenii, au fost întrebări, s-au căutat soluții, au fost teme pentru acasă, au fost foarte multe informații noi din care s-au tras concluzii, în concluzie a fost un proiect frumos care și-a atins obiectivele. Biblioteca Județeană Vrancea mulțumește partenerilor pentru sprijinul de specialitate oferit și nu în ultimul rând părinților, interesați și grijulii, care au dat dovadă de responsabilitate și care prin participarea la acest proiect au dat un frumos exemplu, de gândire deschisă, născut din dorința de a evolua în meseria de părinte”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?