Vrâncenii care își doresc cu adevărat să se lase de fumat, din diferite motive, o pot face cu doar 100 lei. Și asta pentru că în Vrancea se derulează campania „Stop Fumat”, care a început încă din 2008. Astfel, toți cei care vor să se lase de fumat se pot adresa medicului pneumolog Daniela Nicolescu, șefa Secției de Pneumologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani, care poate fi contactată pentru programări la numărul de telefon 0754.054.229.
În schimbul sumei de 100 lei, pentru care se primește chitanță, pacientul primește consultație, consiliere și tratament. Pneumologul Daniela Nicolescu a explicat că în cadrul primului consult se realizează o anamneză a fumătorului, apoi i se fac câteva teste, iar la final se dau medicamentele. „La prima consultație se face anamneza fumătorului, pentru a afla de cât timp fumează, câte țigări fumează pe zi și dacă are ale boli asociate. Apoi, se face un test pentru a se afla nivelul monoxidului de carbon din aerul expirat și se face carboxihemoglobina. După care, mai facem un test pentru a afla dependența de nicotină. După toate aceste investigații, pacientului i se dau medicamentele, pentru o perioadă de cel mult trei luni”, ne-a explicat medicul Daniela Nicolescu.
Anul acesta, peste 60 de persoane au beneficiat de acest program, iar 65% din aceștia s-au și lăsat de fumat. Mai mult, medicul Nicolescu spune că a avut pacienți care fumau și 5 pachete de țigări pe zi, iar în urma tratamentului s-au lăsat de fumat.