Tânărul din Craiova acuzat de propagandă jihadistă a fost reținut marți seara, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT. El a fost ridicat marți dimineața de procurori de la locuința sa din Craiova, după care a fost adus la sediul central al DIICOT din Capitală, unde a fost audiat câteva ore.
Într-un material video postat pe site-ul DIICOT, se arată că tânărul de 17 ani a parcurs în mod accelerat etapele procesului de radicalizare islamistă și a postat în mediul online mesaje de propagandă pentru a atrage adepți de partea ISIS. „Numitul B.L.C. a fost pus sub învinuire și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă (…). Acesta a parcurs în mod accelerat etapele procesului de radicalizare islamistă, prin însușirea credinței islamice și convertirea la islam, aderarea la ideologia radicală islamistă și la cauza jihadistă promovată de gruparea teroristă Statul Islamic. (…) După convertirea la islamism, B.L.C și-a schimbat stilul de viață, izolându-se de societate și familie, identificându-se cu Statul Islamic și vorbind permanent în numele acestuia. A început să poarte în public ținută specifică musulmanilor și să se afișeze pe rețelele de socializare cu însemnele Statului Islamic”, declară DIICOT.
Procurorii mai spun că tânărul și-a arătat „disponibilitatea” pe rețelele de socializare de a deveni martir pentru Statul Islamic, atât prin deplasarea în zonele în care ISIS acționează, pentru a lupta alături de membrii ISIS, cât și prin sacrificiul său în state din Europa la ordinul membrilor Statului Islamic. În acest sens, el s-a interesat de modul în care poate achiziționa arme, model AK, grenade, veste antiglonț și a studiat modalitatea în care se poate construi artizanal o bombă.