Mai mulți șoferi au fost trași pe dreapta de polițiști, luni și ieri, atât pe străzile din Focșani, cât și pe drumurile din județ. Ei au fost verificați în cadrul unei acțiuni care se desfășoară până pe 13 decembrie. Potrivit informațiilor primite de la comisarul șef Viorel Gheorghe, acțiunea are drept scop identificarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alocolice ori a drogurilor, dar și a celor care nu-și cuplează centurile de siguranță. În acest caz, sunt verificații și pasagerii.
Specialiștii spun că pentru a conduce sigur, șoferii au nevoie de o vedere bună, de o judecată corectă și de timpi rapizi de reacție. Alcoolul distorsionează toate cele 3 simțuri menționate. Prin urmare, abilitatea de a conduce un autovehicul în siguranță este diminuată, indiferent de cantitatea de alcool consumată. Dacă vă urcați la volan dupa ce ați consumat alcool există un mare risc să vă accidentați, fie pe voi înșivă, fie pe alții. De asemenea, există riscul de a fi amendați de polițiști sau chiar cercetați penal.
În ceea ce privește centura de siguranță, aceasta are rolul de a proteja pasagerii autoturismului, inclusiv șoferul. Sistemul acesteia este construit să funcționeze în concordanță cu airbag-urile mașinii, fapt pentru care airbag-ul vă poate face mai mult rău decât bine dacă nu aveți pusă centura de siguranță în momentul impactului. O altă funcție esențială a centurii de siguranță este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât la momentul impactului te ține nemișcat, în scaunul mașinii, cu spatele drept. De asemenea, un ultim aspect este acela că prin purtarea centurii, se exclude riscul părăsirii autoturismului în momentul unui impact.