Primarul municipiului Focșani, Decebal Bacinschi, a suferit în urmă cu câteva zile o intervenție chirurgicală la inimă. În prezent, edilul este internat la Spitalul Fundeni din București. Bacinschi, în vârstă de 68 de ani, ne-a declarat că în prezent se simte bine. „Sunt în concediu medical. Am suferit o intervenție chirurgicală la inimă, iar acum mă simt bine. Voi fi în concediu până pe 22 decembrie”, ne-a spus primarul. Conform unor surse, Decebal Bacinschi ar fi vrut să se externeze, dar medicii au considerat că trebuie să rămână în spital.
Într-un interviu acordat cotidianului nostru, primarul spunea că aleargă zilnic, face gimnastică, exerciții, pentru a se menține în formă. În ceea ce privește regimul alimentar, primarul preciza că ia trei mese pe zi. „La 12.30 punct, de 42 de ani, eu plec la masă. Așa m-am obișnuit pe șantier. Duc o viață aproximativ ordonată. Îți poți pune ceasul după mine. Am programul meu”, ne declara Decebal Bacinschi.