O fostă asistentă de la Spitalul Comunal Vidra a murit ieri, după ce a căzut de la etajul al II-lea al blocului în care locuia. Decesul Nataliei Gavriloiu, care avea 68 de ani, a fost declarat la Spitalul Comunal Vidra. „Femeia a fost adusă cu o salvare în camera de gardă unde, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul”, ne-a spus Lăcrămioara Gaiță, managerul Spitalului comunal Vidra.
Imediat după ce s-a produs evenimentul, la fața locului au ajuns și polițiștii care, în urma primelor verificări, au stabilit că ar fi vorba despre o cădere accidentală. Oamenii legii ne-au spus că este posibil ca femeii să i se fi făcut rău, ea fiind văzută de câteva persoane când a căzut. Polițiștii de la Vidra ne-au spus că verificările în acest caz vor continua pentru a se stabili cu exactitate cum a survenit decesul femeii.
Natalia Gavriloiu a lucrat în unitatea medicală în care s-a declarat decesul, fiind asistentă în Secția de Ginecologie. Se pensionase în urmă cu aproximativ 4 ani, iar de aproximativ un an își pierduse soțul, fost asistent medical și el. „Ea a lucrat ca asistentă medicală în Secția de Ginecologie, dar a ieșit la pensie în urmă cu aproximativ 4 ani. Și soțul dumneaei a fost asistent medical, la Chirurgie. Dumnezeu să o ierte”, a adăugat Lăcrămioara Gaiță.
Femeia era soacra arbitrului de fotbal Alex Mălinaș și ar fi avut probleme cu inima, după cum spun apropiații. I s-ar fi făcut rău și a ieșit pe balcon să ia aer, moment în care a și căzut.