Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792
Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792

Gimnastică: Antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu au revenit la conducerea lotului național feminin


Antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu au decis să revină la conducerea lotului național feminin de gimnastică artistică, anunță un comunicat al Ministerului Tineretului și Sportului.
În urma discuțiilor avute atât cu Federația Română de Gimnastică, cât și cu reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului, antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu, cu un palmares cumulat format din peste 400 de medalii, au decis să revină la conducerea lotului național de gimnastică, sprijinind astfel pregătirea sportivelor până la turneul de recalificare organizat sub egida Federației Internaționale de Gimnastică, din luna aprilie 2016, se arată în comunicatul MTS. ”Antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu au hotărât să suspende colaborarea cu Federația Română de Gimnastică în luna aprilie a anului 2014, în contextul unor probleme familiale extrem de serioase”, precizează comunicatul.
După cum se știe, în timpul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Glasgow, doar după două zile de concurs, când perspectivele obținerii unor medalii erau destul de îndepărtate, iar echipa feminină a României (locul 13 în calificări) a ratat calificarea directă la JO de la Rio, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Alin Petrache, solicita, prin intermediul unei scrisori deschise adresate Federației Române de Gimnastică, luarea de măsuri concrete pentru ”redresarea parcursului sportiv până la Rio 2016”.
În această scrisoare se cerea și precizarea poziției antrenorilor Mariana Bitang și Octavian Bellu în programul de pregătire, calificare și participare la Jocurile Olimpice de la Rio, forul olimpic național recomandând în același timp cooptarea în colectivul de antrenori ai lotului a lui Nicolae Forminte și a unui antrenor străin.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?