Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Focșăneanul care a distrus mașini, balcoane și aparate de jocuri de noroc a fost ARESTAT


A incendiat o mașină, a distrus aparate de jocuri de noroc, oglinzi retrovizoare ale unor autoturisme, ușa de acces într-un apartament, dar și multe altele. Acum, autorul acestor fapte a ajuns în arest. Este vorba despre Octavian V., focșăneanul dus la psihiatrie de fiecare dată când mai făcea câte vreo boacănă. În urmă cu ceva timp s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice și… surpriză! Specialiștii au stabilit că a avut discernământ în momentul comiterii faptelor, după cum ne-au spus surse oficiale. În urmă cu câteva zile, Octavian V. a comis-o din nou. A furat telefonul unui focșănean și, audiat fiind, a susținut că acesta i l-a dat de bunăvoie. Și-a petrecut noaptea de luni spre marți în arest, iar ieri a fost prezentat magistraților de la Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă pentru 30 de zile.

    Octavian V., focșăneanul de 27 de ani care a comis infracțiune după infracțiune, a fost în cele din urmă arestat preventiv. Dacă până acum, după fiecare faptă comisă, ajungea la Psihiatrie, în noaptea de luni spre marți polițiștii focșăneni s-au hotărât să-l bage în arest.
    În sarcina lui Octavian V. s-au reținut 7 infracțiuni de distrugere, 2 infracțiuni de furt, o infracțiune de amenințare și o infracțiune de violare de domiciliu, comise în perioada octombrie-decembrie.  „La data de 8 decembrie a.c., în urma documentării activității infracționale, polițiștii focșăneni l-au reținut pe V. Octavian, de 27 ani, din localitate. Polițiștii au stabilit faptul că acesta, în perioada octombrie – decembrie a.c., ar fi săvârșit 7 infracțiuni de distrugere, 2 infracțiuni de furt, o infracțiune de amenințare și o infracțiune de violare de domiciliu. În perioada 4 – 19 noiembrie, față de V. Octavian a fost dispusă măsura internării la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Focșani. După externare, la data de 1 decembrie a.c., tânărul a spart ușa de acces de la apartamentul lui H. T. din municipiul Focșani, creând un prejudiciu de aproximativ 500 de lei. Totodată, la data de 4 decembrie a.c., acesta a mai sustras un telefon mobil, în valoare de aproximativ 900 de lei, în timp ce se afla în municipiul Focșani. Față de V. Octavian a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, a transmis subcomisar Bogdan Toader, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea.
 
A devastat aparate de jocuri de noroc
 
    În octombrie i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere, după ce a distrus patru aparate de jocuri de noroc, supărat fiind că a pierdut banii. 
Sesizarea cu privire la distrugerile provocate de tânăr s-a primit în seara zilei de 17 octombrie. În momentul în care jandarmii au ajuns la fața locului, l-au găsit pe tânăr lovind cu un scaun aparatele. „În data de 17.10.2015 ora 21.45 o patrulă de jandarmi  din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Focșani a fost solicitată să intervină la un bar din municipiul Focșani, unde un tânăr distrugea aparatele electronice de joc. Jandarmii ajunși la fața locului au oprit bărbatul din acțiunea sa și au constatat că acesta are 27 ani și este din Focșani, care fiind supărat că a pierdut la jocurile electronice, a luat un scaun din sala de joc și a distrus patru dintre aparate”, se arăta într-o informare a IJJ Vrancea.

Oglinzi retrovizoare, distruse

    Tânărul și-a continuat activitatea și a doua zi, adică pe 18 octombrie, când a distrus ușa de la intrarea într-un bloc și oglinzile retrovizoare ale mai multor mașini. „Pe data de 18.10.2015, ora 16.10, jandarmii au fost solicitați să intervină în scara unui bloc, unde aceeași persoană a distrus ușa de la intrarea în bloc și oglinzile a patru mașini parcate. Totodată, pe numele suspectului s-a întocmit proces verbal de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și sancționată de art. 253 alin 1 din Codul Penal. Documentele au fost predate Poliției Municipiului Focșani pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul în cauză a fost internat la Spitalul Județean Vrancea la secția de psihiatrie”, se mai arăta în informarea IJJ Vrancea.
    Și polițiștii au făcut atunci o informare cu privire la incidentul cu mașinile, ei precizând că faptele au fost comise pe fondul unor tulburări psihice ale tânărului. „La data de 18 octombrie a.c., orele 16.13, polițiștii din Focșani au fost sesizați de un bărbat, de 40 ani, din localitate, despre faptul că un tânăr necunoscut i-ar fi distrus oglinda retrovizoare dreapta de la autoturismul proprietate personală. Cu ocazia cercetărilor efectuate, a fost depistat un tânăr din municipiul Focșani, care pe fondul tulburărilor psihice a distrus mai multe oglinzi retrovizoare, de la mai multe autoturisme. Bărbatul a fost internat la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Sf. Pantelimon Focșani. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au transmis polițiștii. 
Ulterior, focșăneanul a fost supus unei expertize și s-a stabilit că a avut discernământ, după cum ne-au spus surse oficiale.

În octombrie a incendiat un BMW
   
    În octombrie, focșăneanul a incendiat o mașină. Fapta a fost comisă la finele lunii, iar câteva zile mai târziu polițiștii de la Poliția municipiului Focșani au stabilit și cine este autorul. Oamenii legii au stabilit că în seara zilei în care a izbucnit incendiul, tânărul s-a deplasat cu un taxi la o stație peco, de unde a cumpărat benzină, după care sa mers pe strada pe care era parcat autoturismul. L-a stropit cu combustibil și i-a dat foc. A făcut asta pentru că a crezut că mașina aparține unei persoane cu care el a avut un conflict. 
După această faptă, a fost dus din nou la Psihiatrie, fiind expertizat. „La data de 4 noiembrie a.c., ora 14.30, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii focșăneni au depistat un tânăr, de 27 ani, din localitate, principal suspect în cazul infracțiunii de distrugere prin incendiere a unui autoturism, săvârșită la data de 30 octombrie a.c., ora 00.00”, a transmis la momentul identificării subcomisar Bogdan Toader de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea. 

Și-a băgat vecinii în sperieți

    Faptele amintite anterior sunt doar câteva dintre cele comise de tânăr. La începutul anului 2015, mai exact pe data de 6 ianuarie, a distrus oglinzile unei mașini, căreia două zile mai târziu i-a spart și luneta. O altă faptă de distrugere a comis-o pe data de 7 ianuarie, atunci când a spart un geam de la un balcon. 
În timpul discuțiilor purtate cu polițiștii, după ce a distrus oglinzile mașinii și geamurile de la balcon, tânărul le-a spus acestora că a lăsat gazele deschise în apartamentul său și că nu mai știe unde este cheia de acces în imobil. În urma acestei declarații verbale, oamenii legii i-au anunțat pe reprezentanții Distrigaz, care au ajuns imediat la blocul de pe strada Aleea Școlii din cartierul Sud, acolo unde locuiește tânărul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?