Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Bătrână ATACATĂ de doi câini de rasă. Ea este internată la Chirurgie


O bătrână de 80 de ani, din Adjud, a ajuns la spital, în stare destul de gravă, după ce a fost atacată de doi câini de rasă. Potrivit polițiștilor, câinii fac parte din rasa Amstaff Metis și ar fi atacat-o pe Elisabeta D. după ce au sărit gardul, ei aflându-se inițial din curtea unui imobil. Imediat după incident, femeia a fost transportată la spital, iar în urma ei au rămas polițiștii, care au făcut cercetări pentru identificarea proprietarului animalelor. El se numește Gică V. și are 43 de ani.
Oamenii legii fac în continuare verificări pentru a se stabili cum au ieșit câinii din curte, dar și dacă proprietarul acestora a respectat legea în domeniu. „Polițiștii din Adjud au fost sesizați despre faptul că pe str. Islaz din localitate, o femeie de 80 ani ar fi fost mușcată de doi câini, câini care ar fi sărit gardul din curtea unui imobil. În urma producerii evenimentului, femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Adjud, unde a primit îngrijiri medicale. Proprietarul câinilor a fost identificat de polițiști, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a transmis subcomisar Bogdan Toader de la Biroul de Presă al IPJ. Ajunsă la unitatea medicală, femeia a fost diagnosticată cu „politraumatism prin mușcături de câine, multiple plăgi, plagă frontală stânga, facial dreapta, multiple plăgi antebrațe, gambe” și a rămas internată în Secția Chirurgie a Spitalului municipal Adjud.
    Astăzi, bătrâna va fi adusă la Spitalul Județean de Urgență Focșani, la Secția de Boli Infecțioase, pentru a i se face unele teste specifice. Apoi, va fi dusă din nou la Adjud, unde va mai rămâne internată o vreme. „Pacienta este în stare stabilă. Are mușcături grave, dar viața nu îi este pusă în pericol. Mâine (astăzi-n.r.) va fi dusă la Focșani, la Boli Infecțioase, pentru o serie de teste specifice, apoi va reveni la Adjud unde va mai rămâne internată”, a declarat Florin Pădurariu, directorul Spitalului Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?