Fetița moartă în accidentul de la Garoafa va fi înmormântată mâine, iar soții Amăricăi joi

3
4596


Trupurile neînsuflețite ale soților Rica și Adrian Amăricăi au fost ridicate, ieri, de la Serviciul de Medicină Legală de o rudă a familiei, fiind depuse la Biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Apostol Andrei” din cartierul Sud al Focșaniului. Soții vor fi înmormântați joi, la prânz, în locurile de veci ale părinților unuia dintre ei, din Cimitirul Sudic (Vîlcele), după cum ne-a spus o cunoștiință a familiei. 
    Ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, sicriul cu trupul neînsuflețit al copilei de 2 ani și 11 luni, moartă în același accident, a fost depus la Capela Bisericii „Donie” din Focșani. Trupul neînsuflețit al Amaliei a fost ridicat de la SML de bunicul său, înmormântarea urmând a avea loc miercuri, în Cimitirul Sudic. 

Băiețelul de 7 ani a fost operat

    Fratele Amaliei, Mihai, în vârstă de 7 ani, a fost operat ieri de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Focșani, după ce, în urma efectuării unui examen computer tomograf, a reieșit că ar avea lichid în abdomen. De altfel, duminică, la scurt timp după producerea îngrozitorului accident rutier, băiatului i-a fost suturată o plagă în zona inghinală dreaptă. Medicii iau în calcul varianta transferului băiețelului la un spital din București, dar până atunci el va mai rămâne internat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Focșani. Potrivit medicilor, băiețelul a suferit o contuzie de coloană lombară și cervicală, un traumatism de bazin, dar și o contuzie la mâna dreaptă.
    Mama băiețelului a fost trimisă încă de duminică seară la Spitalul Floreasca din București, deoarece suferise o luxație de coloană lombară, iar starea tatălui acestuia, contabilul Gabriel Gălușcă, este mai bună. Potrivit medicilor, ieri, el a făcut un examen computer tomograf. În urma accidentului rutier, acesta a suferit mai multe traumatisme, printre care unul abdominal închis, astfel că va mai rămâne o perioadă internat în Secția de Chirurgie.

Mesaje emoționante de la cunoscuți

    Pe paginile de Facebook ale celor două familii au fost postate zeci de mesaje de condoleanțe. Pe pagina lui Gabriel Gălușcă, cunoscuții au postat mesaje emoționante. Atât mesaje de condoleațe pentru îngerașul blond, cât și de susținere pentru cei răniți. La o poză de-a fetiței, postată de tată, cineva scrie „viața a fost prea crudă cu tine ÎNGERAȘ frumos. De acolo, de SUS, să ai grijă de mama ta să se facă bine. Nu te vom uita niciodată. ODIHNEȘTE-TE ÎN PACE!”.
    Într-un alt mesaj, o cunoștiință a familiei scrie „înger frumos și bun nu te vom uita niciodată și ne vom aduce aminte de tine așa plină de viață și jucăușă”. „Offff de ce tocmai lor, îngeraș de fată. Doamne ajută-i și dă-le putere. Doamne ajut-o pe Geanina să se facă bine. Ne rugăm pentru ea și pentru toți”, este un alt mesaj. O altă cunoștiință scrie „Dumnezeu să te aibă în pază înger blond. Putere Gabi! Să fiți puternici”, în timp ce altcineva scrie „un îngeraș a plecat prea devreme în ceruri. Dumnezeu să te aibă în grijă și tu, de acolo din ceruri, de printre îngeri, să ai grijă de cei dragi, care au rămas aici, să se chinuie fără tine”. „Îngeraș mic și vesel… Să ai grija de mami, tati și de Mihai, de acolo de sus….. Of Doamne, cât e de trist…..”, este o altă postare

Soții Amăricăi au lăsat în urmă un copil

    Și pe pagina de facebook a femeii moarte, Rica Amăricăi, inginer de profesie, au fost postate zeci de mesaje de condoleanețe, în special din partea colegilor de serviciu. „Dumnezeu să vă odihnească și să-i dea băiatului multă putere să poată depăși această încercare grea din viața lui. Condoleanțe familiei”, se arată într-o postare, în timp ce o altă persoană scrie „nu pot să cred. Am citit știrea iar și iar în speranța că nu am înțeles bine. Au plecat mult prea devreme. Atâta putere cât avea această femeie și câtă bucurie de viață. Dumnezeu să-i odihnească și să-i dea băiatului multă putere să poată depăși această tragedie”.
    O altă persoană spune „condoleanțe familiei și multă putere băiatului lor cu care se mândreau foarte tare. Era o persoană extraordinară pe care am întâlnit-o astă vară, după ce nu o mai văzusem de aproape 25 de ani. O foarte bună prietenă de-a soției mele din liceu, chiar ne făcusem ceva planuri pentru vara viitoare. Încă  nu îmi vine să cred că s-a întâmplat. Îmi dau seama încă odată că în viață trebuie să te aștepți la orice”.
    Multora nu le vine să creadă că peste membrii familiei Amăricăi s-a abătut o asemenea tragedie. „Nu pot să cred, nu pot să accept acestă tragedie. Am vorbit acum o lună la telefon făceam planuri pentru anul viitor. Urma să ne facem urări de sărbători. Nu am cuvinte. Vei rămâne în amintirea mea o adevărată prietenă și cea mai bună colegă de liceu condoleanțe familiei”. O colegă de serviciu de-a Ricăi scrie „Dumnezeu să vă aibă în pază și pe tine și pe soțul tău. Ai fost o colegă minunată. Nu-mi vine să cred”. Altcineva a scris „Dumnezeu să te ierte draga noastră colegă și să te așeze împreună cu soțul tău alături de îngeri! Cuvintele nu pot exprima golul lăsat! Să îți veghezi puiul de acolo de sus, «lumina ochilor tăi» cum îi spuneai mereu! Sincere condoleanțe!”.

Mașina soților Amăricăi a ajuns pe sensul opus

    Accidentul, care a îndoliat două familii, s-a produs duminică, în jurul orei 13.00, pe DN 2 E85, între Focșani și Garoafa. Soții Rica și Adrian Amăricăi, ea inginer la Sorste și el electrician auto la TPL, veneau către Focșani cu un Opel. Cealaltă mașină, un VW, în care se aflau soții Geanina și Gabriel Gălușcă, și copiii lor, Amalia de 2 ani și 11 luni, și Mihai, de 7 ani, mergea către Garoafa.
    La un momentdat, Opelul, care se afla pe banda de lângă acostament, a ajuns în fața a două mașini de pe banda de lângă ax, una dintre ele a cântărețului Lupu Rednic, apoi a pătruns pe contrasens din motive neelucidate încă. Opelul s-ar fi răsucit mai întâi și apoi a intrat în coliziune cu VW, care l-a târât zeci de metri. Potrivit polițiștilor, urma de frânare a mașinii VW s-a întins pe o distanță de 52 de metri. Opelul s-a făcut praf și a ajuns pe câmp. Și VW a fost serios avariat. Soții Amăricăi au murit pe loc. 
    Din cealaltă mașină, toți cei patru ocupanți au fost răniți inițial, Amalia decedând ulterior, la spital. Se pare că fetița a fost proiectată în parbriz, iar tatăl ei le-a spus cunoscuților că el a pus-o în scaunul pentru copii și a asigurat-o. 
    

  UPDATE! Băiețelul de 7 ani, victimă a accidentului rutier de duminică, este transferat în aceste momente, cu o ambulanță, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. Bagdasar Arseni” din București. Medicii au decis încă de ieri transferul băiatului, dar mai întâi au intervenit chirurgical la nivelul abdomenului, deoarece prezenta lichid. În ceea ce îl privește pe tatăl său, contabilul Gălușcă, acesta a fost operat aseară la nivelul abdomenului, unde prezenta o ruptură de mezenter (n.r. – foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice). În prezent, starea acestuia este stabilă, el fiind internat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here