Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Sandra Bullock a adoptat al doilea copil, o fetiță


Actrița americană Sandra Bullock a adoptat o fetiță de culoare în vârstă de trei ani, Laila, de la o casă de copii din Louisiana (SUA), informează miercuri revista People citată de EFE. Actrița câștigătoare a unui Oscar pentru ‘The Blind Side’ își mărește astfel familia, având în vedere că ea a adoptat un băiețel în 2010. Pe coperta revistei apare Bullock ținând-o în brațe pe Laila în timp ce Louis își îmbrățișează din spate mama. Bullock, 51 de ani, a declarat că cei doi „copii perfecți” au venit la ea „în momente perfecte” și a explicat că primii pași ai procesului de adopție necesită răbdare. „Știam că este speriată”, a spus actrița referitor la fiica sa, subliniind că singurul lucru pe care îl dorea pentru Laila era să o cunoască pe ea și pe Louis pentru a rămâne împreună cu ei.
    Sandra Bullock, care în 2015 a jucat în filmul ‘Our Brand is Crisis’ alături de Billy Bob Thornton, și-a considerat familia ‘diversă’, ‘tandră’ și ‘înțelegătoare’, și a precizat că Laila a adus în casă tonuri purpurii și roz care s-au amestecat cu piesele de Lego și jucăriile Batman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?