Medic stomatolog din Focșani, ARESTAT într-un dosar de trafic de droguri

0
23403


Alexandru T.C, un medic stomatolog din Focșani, în vârstă de 30 de ani,  și alți doi bărbați, unul din Vrancea și celălalt din Buzău, sunt reținuți în acest moment (sâmbătă după-amiază-n.r) într-un dosar de trafic de droguri. Acțiunea a fost declanșată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea sub coordonarea procurorilor DIICOT.
    Potrivit unor surse oficiale, reținerile s-au făcut în urma mai multor percheziții efectuate  în Vrancea, la București și Buzău, dar și în urma unui flagrant. Aceleași surse ne-au spus că vrâncenii au mers la Buzău pentru a cumpăra o cantitate de cannabis pentru care urmau să dea la schimb o mașină. Nu s-ar mai fi înțeles cu vânzătorul, așa că vrâncenii ar fi cumpărat cu bani o cantitate mai mică de droguri. În momentul tranzacției s-a organizat și flagrantul. Tot pe surse am aflat că la un imobil din Buzău unde s-a făcut o percheziție, s-a descoperit o cultură de cannabis într-o hală. De asemenea, în urma acestei acțiuni s-ar fi cconfiscat și sume de bani, dar și mașini.
    La audieri au ajuns mult mai multe persoane și nu este exclus să mai fie și alte rețineri. 

UPDATE! Cei trei tineri reținuți vor ajunge în această seară la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă. Aceștia sunt Mădălin Dumitru A., din Buzău, considerat și liderul grupării, medicul vrâncean, Alexandru Theodor C. și George Bogdan P. 

Potrivit anchetatorilor, cei trei sunt vizați de la începutul anului, iar în urma unei percheziții efectuate la Buzău s-a o găsit o cultură indoor de cannabis, în total aproximativ 700 de plante, dar și aproape 20 de kilograme de muguri de cannabis. 
  În vizorul anchetatorilor mai sunt și alte persoane. Printre ele și Marius A. care a luat parte la tranzacția de la Buzău, iar în momentul în care politiștii au organizat flagrantul, el a reușit să fugă, fiind la un pas de a da cu mașina peste oamenii legii. Marius A. a mai avut probleme cu legea pentru aceleași fapte, iar o perioadă de timp a fost fugit din țară. 
UPDATE 2! Medicul stomatolog focșănean reținut în dosarul de trafic de droguri, a fost ARESTAT
 Alexandru Theodor C., medicul stomatolog implicat într-un dosar de trafic de droguri, a fost arestat. Decizia a fost luată sâmbătă seara de judecătorii de la Tribunalul Vrancea. Mandate de arestare s-au emis și pe numele celorlalți doi inculpați, respectiv Dumitru Mădălin A. și George Bogdan P. „Admite propunerea. Dispune arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 zile, de la 29.11.2015 până la 28.12.2015”, a hotărât instanța. Soluția nu este definitivă, inculpații având posibilitatea să facă apel. 
 Potrivit informațiilor primite de la procurorii DIICOT, cantitatea de cannabis descoperită la percheziții, respectiv 15 kilograme de muguri de canabis, care urma să ajungă pe piață, este cea mai mare găsită până acum în țară. Pe lângă asta, anchetatorii au mai găsit într-o comună din Buzău, o cultura indoor de cannabis, fiind vorba de peste 600 de plate pe care tânărul din Buzău, Dumitru Mădălin, le îngrijea ca pe ochii din cap ca să ajungă la maturitate și să poată vinde alte droguri. 

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here