Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

SUSPANS în dosarul de incompatibilitate al viceprimarului Necula


Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu au luat o decizie în dosarul de incompatibilitate al viceprimarului Focșaniului Gabriel Necula. Reprezentanții Biroului de Presă al ÎCCJ ne-au precizat că, la ședința de ieri, s-a dispus comunicarea raportului, ceea ce înseamnă că va urma cel puțin încă un termen de judecată pentru recurs. Adică cel puțin încă 30 de zile de așteptare pentru viceprimarul Necula.
    Potrivit noului Cod de procedură civilă, un judecător raportor trebuie să întocmească un raport asupra admisibilității în principiu a recursului. Acest raport verifică dacă „recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) ori dacă este vădit nefondat”. De asemenea, raportul trebuie să arate jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și poziția doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată. „După analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunică de îndată părților, care pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului și înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului, potrivit alin. (5) și (6)”, se arată în articolul 493 din noul Cod de procedură civilă.
    Un avocat ne-a explicat că în această situație, urmează ca în câteva zile să se stabilească și următorul termen de judecată pentru acest dosar. Este o procedură asemănătoare cu cea parcursă și de dosarul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) al președintelui României, Klaus Johannis.
    Dosarul lui Gabriel Necula a pornit de la o decizie a ANI care susține că viceprimarul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 ianuarie 2010 – 9 iulie 2012, întrucât ar fi deținut, simultan, atât funcția publică de Director la Camera Agricolă Județeană Vrancea, cât și funcția de administrator al unei firme, dar și că se află în prezent în stare de incompatibilitate, începând cu 3 iulie 2012, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar al Municipiului Focșani, ar deține și funcția de administrator al aceleiași firme. De la momentul contestării raportului ANI, Gabriel Necula a declarat că nu s-a aflat și nu se află în incompatibilitate deoarece firma la care face referire ANI are activitatea suspendată încă din anul 2008, când acesta a fost ales consilier județean.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?