Patru din cinci terminale mobile active pe piață rulează pe Android, iar 99% dintre amenințările informatice care vizează terminalele mobile țintesc acest sistem de operare, arată o analiză a specialiștilor din domeniu, dezbătută, luni, în cadrul unui workshop organizat de către Centrul pentru Studii de Justiție și Securitate /CJS/, în parteneriat cu Bitdefender și Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică /CERT-RO/.
Potrivit specialiștilor, amenințări informatice, precum AndroRAT și Dendroid, permit controlarea dispozitivelor infectate de la distanță fără ca posesorii terminalelor să cunoască acest lucru, permițând desfășurarea de operațiuni ca trimiterea de date cu caracter sensibil, mesaje sau inițierea de apeluri. În general, acestea se instalează prin intermediul celor 1,3 milioane de aplicații disponibile în piață, procurate în special din magazine neoficiale. O analiză asupra amenințărilor referitoare la terminale mobile arată că patru din cinci terminale mobile active în piață rulează pe Android, iar 99% dintre amenințările informatice care vizează mobile țintesc acest sistem de operare.
La nivel general, cel puțin 350.000 de mostre unice de malware au fost trimise zilnic pe piață în anul precedent, în creștere cu 24% față de anul 2013. Circa 60% dintre amenințări țintesc companii mici și mijlocii, pe fondul unei alocări reduse sau inexistente a bugetelor pentru securitate informatică.
Reprezentanții CJS, în parteneriat cu Bitdefender și CERT-RO, au organizat, luni, un workshop destinat acumulării de cunoștințe legate de amenințările informatice care vizează terminale mobile, unde au participat reprezentanți ai Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Centrul pentru studii de Justiție și Securitate este o organizație neguvernamentală non-profit al cărei scop este de a facilita dialogul informat, cooperarea internațională și schimbul de experiență în cadrul comunității de experți în domeniile justiției și securității din Europa, acționând ca o interfață între instituții publice, societatea civilă și decidenți.
Bitdefender, producătorul uneia dintre cele mai performante și eficiente game de soluții de securitate informatică atestate pe plan internațional, protejează datele digitale ale aproximativ 500 milioane de utilizatori individuali și companii din întreaga lume.