Toată nebunia cu căutarea unui răspuns la întrebarea din titlu a început în urmă cu vreo lună de zile, atunci când am citit într-o revistuță pe care am luat-o de la un magazin cu produse naturiste, că sarea iodată conține ferocianură de potasiu „care la mai mult de 100 de grade Celsius se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, toxice pentru organism”. Nu sunt genul care să creadă orice citește, dar când ceva mă interesează mă pun pe cercetat. Åžtiam deja că excesul de sare este nociv, așa că oricine vine să mănânce la noi acasă simte nevoia să adauge sare în mâncare. Dar când am citit că și sarea aia puțină pe care o folosesc e posibil să fie o picătură zilnică de otravă în hrana copiilor mei, am zis că e cazul să mă informez.
Am încercat inițial cu ajutorul colegei Roxana Sava, să aflăm informații de la specialiști la nivel local, dar nimeni nu a putut sau nu a vrut să ne ofere informațiile necesare, deși a fost la instituții care, am zis noi, ar putea avea competențe în domeniu, gen: Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor. Ba chiar a stat de vorbă cu o profesoară de chimie care atunci când a auzit întrebarea cu ferocianura ne-a spus că trebuie să caute în tratate. Acestea întâmplându-se, am trecut la clasicul internet.
Åži povestea ar începe în 2002, atunci când Guvernul a emis o hotărâre – HG 568/2002 – prin care „în România, în alimentația oamenilor, hrana animalelor și în industria alimentară se utilizează numai sare iodată” (cap II, art. 3). Ba mai mult, „pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializării de sare neiodată pentru utilizarea în alimentația omului, hrana animalelor și industria alimentară” (art. 10). Patru ani mai târziu apare Hotararea 1904, care precizează că „în hrana animalelor și în industria alimentară utilizarea sării iodate este opțională, CU EXCEPÅ¢IA fabricării pâinii și a produselor de panificație.”. Aceeași hotărâre obligă la creșterea concentrației de iod din sare. Guvernul a motivat că aceste hotărâri au fost adoptate „în scopul prevenirii tulburărilor prin carență de iod.”
În urmă cu doi ani, profesorul Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon, declara pentru Mediafax că iodarea sării în România începând din 1948 a oprit apariția cazurilor de gușă gigant și de cretinism. „S-a făcut iodarea sării datorită reliefului muntos al țării noastre. Ne asemănăm în patologie cu toate țările care au acest relief, Elveția, Franța, sudul Germaniei, unde deficitul de iod este major și unde aproape 30 la sută din populație suferă de acest deficit de iod”, a spus Constantin Dumitrache.
Potrivit profesorului endocrinolog, deficitul de iod, în forma lui cea mai severă, duce la nedezvoltarea tiroidei și la „o biosinteză anapoda”. „Consecințele acestui lucru sunt gușa și cretinismul. Datorită măsurilor care s-au luat la noi în țară a dispărut gușa gigantă și cretinismul. UNESCO a fost cel cea care a catalizat această acțiune. A făcut un lucru foarte bun”, a mai spus profesorul Dumitrache.
El a recunoscut că iodarea sării a dus la creșterea „nesemnificativă” a CANCERULUI papilar, a patologiei hiperfuncționale tiroidiene. „Din păcate a crescut, totuși în mod nesemnificativ, cancerul papilar și patologia hiperfuncțională tiroidiană. Dar și una și alta într-un procent nesemnificativ. Apoi, ambele au terapie și vindecare. (…) Cine vrea cretinism în masă, să se ridice și să fie împotriva iodării sării. Profesorul Parhon spunea că fără tiroidă nu ar exista civilizație”, a conchis Constantin Dumitrache.
Åži totuși, ce înseamnă că au crescut nesemnificativ? Câteva sute de cazuri de cancer? Câteva mii?
Una dintre cele mai citate surse când vine vorba despre acest subiect este profesor doctor Pavel Chirilă, cel pe care l-am văzut invitat la emisiunea Profesioniștii de pe TVR, a Eugeniei Vodă. Același doctor Chirilă este coautorul unei cărți numite „Nu hrăni cancerul! Alimentația este aliatul tău împotriva cancerului”, editura Christiana, 2012. jurnalul.ro scrie că autorii atrag atenția că factorii alimentari declanșatori de cancer sunt în special zahărul alb, sărurile nitrice din compoziția preparatelor din carne (mezeluri) sau sub formă de azotați, folosiți în agricultura europeană. În stomacul omului o parte din aceste săruri se transformă, în combinație cu acidul clorhidric, într-o substanță numită dimetil-nitrozamil, 100% cancerigen.
Într-un interviu publicat de Ziua, prof.dr. Pavel Chirilă afirma că „după 4 ani de funcționare a nefastei H.G. 568/2002 numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat, iar numărul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387”. Potrivit acestuia, „datele statistice oficiale ale Ministerului Sănătății arată că la momentul emiterii Hotărârii de Guvern care obliga la iodarea universală existau în România 8.43 de cazuri de hipotiroidie declarate de medicii de familie, iar media pe ultimii 10 ani, făcută într-un studiu pe 1992-2001, arăta 4.117 cazuri”. Asta ar avea „cel puțin două semnificații: pentru ceilalți 20 milioane de români iodarea universală devine un supradozaj periculos”.
Iar pericolul înseamnă, conform aceleaiași surse, hipertiroidii induse; creșterea ratei cancerelor tiroidiene; creșterea volumului glandei tiroide; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei; creșterea constantă a Basedow-ului autoimun; hipotiroidie indusă prin iod; tiroidită Hashimoto; creșterea incidenței cancerelor tiroidiene papilare.
Revenind la ferocianura de potasiu, cu care am început acest episod din jurnal, acesta este un aditiv alimentar. Conform dictionar.romedic.ro, „E536 sau ferocianura de potasiu este un agent de separare, stabilizator, artificial, diverse utilizări. La peste 100 grade C se descompune cu formare de cianură de potasiu și clorură de fier. Se utilizează în cleierea albastră a vinurilor și la îmbogățirea sării și substituenților săi cu fier. Are rolul de a reduce transportul de oxigen de către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap, amețeli. Nu se recomandă consumul frecvent.”.
Pe csid.ro (site-ul revistei „Ce se întâmplă doctore?”) se răspunde la întrebarea unei cititoare „Sarea iodată e bună?”, astfel: „nu prea avem dreptul la opțiunea folosirii unei sări obișnuite, iar această metodă continuă să stârnească mari controverse în lumea medicală, controverse alimentate și de faptul că la noi în țară foarte multe persoane suferă de diverse afecțiuni ale tiroidei și sunt depistați din ce în ce mai frecvent noduli la persoane tinere, unii cancerigeni. Cel mai bine este să vă evaluați dvs. personal starea de sănătate a acestei glande și să vă sfătuiți cu un medic bun și bine informat în legătură cu stilul de viață și cel alimentar. Ca o alternativă demnă de luat în seamă, există încă la Plafar sare grunjoasă care nu conține iod adăugat, precum și sare cristalină foarte scumpă, cum ar fi de exemplu cea originară din Himalaya, pe care o puteți măcina și folosi la sărarea mâncării. „
Site-ul viataverdeviu.ro, care citează mai multe surse străine de informare, scrie că „sarea gemă este o sare care se extrage din saline, din pământ. Sarea de mare este o sare extrasă din mare (de preferat cea care este extrasă prin uscare la soare), iar sarea de masă este sarea rafinată la care se adaugă iod. Sarea, când este rafinată, pierde toate oligomineralele pe care sarea nerafinată le are din belșug, similar compoziției chimice a sângelui. Sarea nerafinată conține magneziu și potasiu, și ambele sunt necesare pentru optima funcționare a corpului și pentru a face posibil metabolismul sodiului.”
Concluzia la care am ajuns este că și în această problemă, soluția este echilibrul. Åži iodul, ca și orice altceva, e bun până e prea mult. Cât despre antiaglomeranți și ce alte E-uri mai sunt adăugate în sare… Nu vreau să fac anticampanie industriei alimentare, dar e cazul să deschidem bine ochii și să citim cu atenție eticheta produselor pe care le cumpărăm din magazine. Åži dacă nu înțelegem ce scrie pentru că e vorba despre elemente chimice, mai bine le lăsăm pe raft și cumpărăm cartofi (dacă nu au inițium, desigur, dar asta e tema unui alt episod), morcovi, dovlecei, ceapă, facem o tocăniță și e de un milion de ori mai bună și mai sănătoasă decât jumătate de kil de mizel în care habar nu avem ce s-a băgat. Legumele, fructele, tot ce crește în pământ, în pomi, animalele crescute în curte au fost, sunt și vor fi aliații noștri pentru o viață sănătoasă. E adevărat, cu o moarte toți suntem datori, dar nici să mori de cancer sau alte boli tâmpite pentru că ai mâncat porcării pe eticheta cărora citești Tabelul lui Mendeleev.
