Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Elevii focșăneni, creatori de roboți, au primit certificat de excelență în Qatar


Echipa Iris8 din cadrul Centrului de Excelență pentru Robotică Educațională, care-și desfășoară activitatea la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani, a participat la faza mondială a World Robot Olympiad, ce a avut loc la Doha, în Qatar, la sfârșitul săptămânii trecute.
    Potrivit informațiilor oferite de coordonatorul echipei, profesorul Săndel Agache, rezultatele neomologate arată că echipa Iris8, participantă la categoria OPEN, a obținut certificat de excelență pentru conceptul ingineresc, iar standul României a fost vizitat de mulți români care locuiesc în Qatar. De asemenea, potrivit profesorului Agache, candidații din Rusia, Canada și Germania s-ar afla pe primele poziții în clasamentul olimpiadei.
    Reamintim că la competiție au participat 55 de țări, iar Focșaniul a reprezentat România la competiția mondială, prin echipa Iris8 a Centrului de Excelență pentru Robotică Educațională, formată din Anca Suliman, Radu Agherghini și Cătălin Cernat, elevi ai Colegiului Național „Unirea” din Focșani. La faza națională a World Robot Olympiad România 2015, la categoria Open, echipa focșăneană a primit Premiul II.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?